Cu coada ochiului spre „Raftul Denisei“

Cînd va fi ajuns colecţia „Raftul Denisei“ la o listă doldora de titluri? Emblema aleasă – pisicuţa neagră confortabil amplasată pe creasta unui vraf de volume – se vede că i-a purtat noroc. La o estimare în bloc, cea mai recentă apariţie (romanul Ultimul nud al americanei Ellis Avery) ar avea să se plaseze undeva aproape de cifra 150. Pe parcurs, s-au înşirat autori căutaţi şi citiţi în toate colţurile lumii, opere de referinţă pentru proliferarea şi statutul prozei în deceniile noastre. Fac figură istorică în vitrinele colecţiei: Virginia Woolf (pe care o descoperea Mihail Sebastian în stagiul său parizian la 1930), iar mai înaintea ei, Giovanni Papini (tradus la noi mai întîi de G. Călinescu, încă din 1924), urmat de grecul Nikos Kazantzakis, tot pe atunci prieten la cataramă cu Panait Istrati. Patina vremurilor trecute îşi află o proeminentă reprezentare prin Thomas Mann, prin F. Scott Fitzgerald, apoi prin sicilianul Giuseppe Tomasi di Lampedusa, ca şi prin egipteanul Naghib Mahfuz. Reţin atenţia, în continuare, suita de reformatori din proza americană de talia lui Kurt Vonnegut sau John Updike, trio-ul de faimoşi exponenţi ai spiritului nipon (Kawabata, Mishima, Miyamoto) şi relevantele producţii străbătute de suflul rezistenţei antitotalitare, precum volumele albanezului […]