Cu obrazul curat şi musca pe căciulă

Cum am ajuns la situaţia prezentă? Vulgarizarea culturii, decăderea limbajului, deteriorarea normelor morale şi a societăţii civile, grosolănia şi suspiciunea prezente pretutindeni constituie o etapă obligatorie în dezvoltare sau sînt manifestările unui proces patologic?  Haosul e confundat cu libertatea şi corupţia cu iniţiativa. Succesul în afaceri are două variante dezirabile: ţeapa şi tunul, iar corupţia e transformată într-un mecanism de adaptare şi supravieţuire: „Toată lumea fură. Ce, eu sînt mai prost?“.   La nivelul grupului social, justificarea cea mai generală este legată de o filozofie împărtăşită: un punct de vedere comun despre natura relaţiilor interpersonale, despre relevanţa normelor morale, despre menirea societăţii. La rîndul său, această concepţie îşi are rădăcinile în participarea implicită a majorităţii populaţiei în societatea totalitară şi care a dus la anomia observabilă astăzi: sîntem cu toţii vinovaţi, aşa că nu trebuie să ne fie ruşine, dimpotrivă, totul e permis. Fărădelegea a devenit mecanismul prin care negăm culpabilitatea. În absenţa unui moment de introspecţie naţională, al unui proces terapeutic care să sfîrşească în ispăşire şi izbăvire adevărată, simptomul este o reacţie de neputinţă generalizată. În locul greţei existenţiale a lui Sartre, sîntem copleşiţi de o vastă senzaţie de lehamite. În calitatea mea de psiholog social şi al personalităţii, […]