Cu un martiriu toţi sîntem datori

Povestea din Felicia, înainte de toate e simplă, la limita banalului – o româncă domiciliată în Olanda pierde avionul cu care ar fi trebuit să se-ntoarcă în ţara de adopţie, după o vizită făcută părinţilor. Doar că felul în care este spusă această poveste simplă nu e deloc simplu. Sau simplist. Sau banal… Şi, mai important, Felicia, înainte de toate nu e (doar) un film despre o femeie care pierde avionul – la fel ca toate filmele româneşti recente, vorbeşte despre mai multe lucruri care, de-ar fi să fie cu toate identificate/discutate, ar transforma cronichetele cu pricina în veritabile eseuri. Aşadar, luînd în calcul aspectul care m-a atins şi cu care am rezonat cel mai bine, Felicia, înainte de toate e un film despre comunicare, pseudocomunicare şi lipsă de comunicare. Iar diferenţele dintre cele trei sînt trasate cu ajutorul unui studiu de caz aflat la limita documentarului observaţional – relaţia dintre mamă şi fiică –, tratat în cheie 100% realistă. Privită din această perspectivă, e imposibil să nu te vezi/recunoşti în povestea spusă de regizorii-scenarişti Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf.   O poveste ce porneşte cu marele avantaj al unui excelent scenariu a cărui greutate şade în întregime în […]