CULTURA& CONSUM. Pe-un picior de extended play…

Ne-am putut lamuri saptamina trecuta despre cum a reusit show-biz-ul romanesc, prin oferta duetului André, sa ii lanseze pauperului public autohton un pachet de stimuli indeajuns de ambiguu, de „generalist“, incit sa poata impaca pornirile reprimate ale diferitelor generatii (si sa-si asigure astfel un portofoliu suficient de fani platitori). E cazul sa studiem si o alta strategie de piata, care si-a dovedit de curind eficienta: anume aceea de a simula dezbinarea, fronda, rasparul social in scopul plasarii acelei categorii de produse muzicale (puristii le-ar zice para-muzicale) cunoscute sub numele de hip-hop. De data aceasta e vizat un public mai restrins, dar cu un comportament mai activ, constituit, in primavara lui 1999 (momentul amorsarii marii operatiuni de promovare), din liceeni si studentasi MTV-isti, cu precadere de sex masculin. Dupa un an si jumatate de mediatizare profesionista, hip-hop-ul a devenit moda nationala si a generat legiuni de tineri emuli (ceea ce i-a facut pe unii observatori culturali sa se gindeasca la un fenomen de tip folcloric, asijderea celui din Statele Unite), precum si cifre de vinzari impresionante la CD-uri si casete. E bine de precizat din capul locului: spre deosebire de alte curente si mode de dinainte si de dupa el, hip-hop-ul […]