„Cultura“. Ferpar la moartea a încă unei reviste
- 02-12-2015
- Nr. 801
-
Iulia POPOVICI
- Actualitate
- 7 Comentarii
Eram acolo cînd se lucra la primele numele din revista Cultura, în camera de la parter (unde acum – sau cel puţin în ultimii ani – „locuiesc“ oamenii de la Promovare şi Relaţii cu presa), de lîngă sala mare unde se ţin evenimentele Institutului Cultural Român. Redactor-şef era Cristi(an) Teodorescu, preşedintele instituţiei era Augustin Buzura, Dilema tocmai se decisese să devină …veche, iar Cultura urma să-i ia locul, ca publicaţie a ICR-ului. Cred că nici lansarea n-am prins-o, l-am „trădat“ pe Cristi dintr-un soi de inconfort… moral, în mare parte infantil, în acel context tulburat al anului 2003, în care capitalul simbolic al echipei de la Dilema, plecată în urma unor conflicte cu dl Buzura, era cert superior celui al acestuia din urmă. Şi Cristian Teodorescu a părăsit apoi, odată cu toată redacţia, revista– desfiinţată, în martie 2005, odată cu venirea la conducerea ICR a lui Horia-Roman Patapievici. Argumentul dlui Patapievici şi al vicepreşedintelui Mircea Mihăieş era de natură economică: Cultura consuma prea mulţi bani pentru cît distribuia şi vindea. Iar acum, la final de 2015, momentul se repetă într-o variantă subtil adaptată noilor vremuri: „noua“Cultură (relansată, de către fundaţia condusă de Augustin Buzura, în decembrie 2005, cu Angela Martin […]
Citesc din presa de astazi:
„Miroslav Ransdorf membru al partidului comunist din Cehia, europarlamentar din 2004, expert in Karl Marx, fost profesor de filozofie, si 3 cetateni slovaci au incercat sa retraga 350 de milioane de euro (!) de la o banca din Elvetia folosind documente false „!
Nu stiu de ce nu ma mai mir …
Mai lipsea sa va dati pe dvs de exemplu cu lucrarile pe care le-ati publicat in domeniul dvs de cercetare in publicatii de audienta internationala (sic !) … (dar nu pentru cunoscatori, acolo nu aveti cu ce va lauda !).
Poate că acum, după restrângerea severă a orizontului publicistic autohton, unele dintre vocile publicisticii noastre vor considera și alternativa de a-și publica textele în publicații de audiență internațională. Cât de câștigată ar fi cultura română atunci, în fața unei asemenea deschideri a spațiului ideilor!
Doamne, cautati cu disperare tapi ispasitori, n’asa? Acu’ a venit randul „consumatorilor” de brelocutze, masinutze si monedutze, vulgo: heraldica, sisteme de transport, numismatica? Altfel, mi-a placut aia cu planul esuat de a iesi la pensie din presa culturala. Mai rau, m-a uns la suflet… 🙂
„Ferpar la moartea INCA unei reviste”, nu „A INCA”.
Habar nu am avut de existenta fitzuicii lui „gusti” – amicu’ tov. colonel merce. Daca din zecile de mii de „profesori” de limba si literatura romana nu se gasesc cateva sute de amaratzi sa cumpere vreo revista literara-culturala ce inseamna asta? Cacomunismu’ e inca ferm infipt in mintea marii majoritati a locuitorilor rrrrominichii. „Sa ne dea sa ajunga la totzi” si „sa nu ne ceara nimic cuantificabil” e singurul lor ideal.
M-a amuzat copita – in conceptia autoarei – administrata lui Sorin Lavric. Obisnuieste-te cu gandul, Iulia Popovici, ca Sorin Lavric este un Intelectual – „Noica si miscarea legionara” e una din cele mai bune carti scrise dupa anul 2000, pe cand matalutza esti doar o articlera autoare de texte de cea mai ingusta nisha, cu exceptia productiunilor humoristice in care apar nostalgii dupa criminalul comunism. Pacat ca trec anii pe langa dumneata.
Îmi exprim și eu părerea de rău în legătură cu încetarea apariției revistei ,,Cultura”. Urmăream, între altele, textele pline de substanță ale Domnului Ștefan Afloroaie, filosof remarcabil. Tipăriturile în general suferă, în urma tăvălugului digital, iar acelea culturale suferă cel mai mult, probabil. Avem trei mari forme de putere: politică, economică, simbolică. Economicul dictează, este evident, dar simbolicul vine pe turnantă, iar aici apar problemele. Simbolicul cultural pare a fi pierdut partida, în fața celorlalte forme de simbolic: mediatic, spiritual, educațional. Mediaticul este divizia simbolică a economicului și a politicului, spiritualul plătește un scump tribut lumescului, adică politicului și economicului, iar soarta educaționalului nu este departe de aceea a culturalului. Prin urmare, zoon politikon nu mai are de-a face cu homo sapiens, ci s-a predat idolatriei financiare și aceleia mediatic-digitale. Artă, filosofie, știință – trei grații devenite trei orfeline, ,,trei surori” mai aproape de Kafka decât de Cehov…
La prima vedere, e de plins cind dispare o revista culturala. Intrebare: cite reviste culturale poate si trebuie sa aiba un popor? Raspuns de uzura: cite ar fi necesare. Cine decide? Piata. Poate exista fenomenul care sa produca zeci de reviste culturale. Fiecare autor mai orgolios are posibilitatea. Buzura a avut Cultura. Breban, Contemporanul. Spiridon Maria Casian, Convorbiri literare. Etc. In citi ani de activitate a avut pina acum, revista buzureana nu s-a remarcat prin nimic. Disparitia ei nu reprezinta nici o paguba. Din pacate, Romania nu se poate lauda cu nici o revista de cultura in adevaratul sens al ordinii. O revista care sa fie bine scrisa de la un cap la altul, cu teme majore, cu subiecte incitante. Cel mai aproape de definitie ar fi Observatorul cultural. Dar mai are mult si el. Asa ca revista Cultura, drum bun si fara intoarcere.