Cum a devenit România legionară

Dintr-o absolută întîmplare, versiunea românească a lucrării lui Roland Clark despre cotidianul Legiunii Arhanghelului Mihail a apărut în contextul tulburatelor discuţii din jurul unei noi legi, care criminalizează cultul liderilor legionari, organizaţia fiind pentru prima dată recunoscută juridic drept o formă locală de agregare a fascismului european. Iar Sfîntă tinereţe legionară tocmai în sprijinul, argumentat, al acestei idei vine: urmărind manifestările ultranaţionaliste (termen – ultranaţionalism – pe care Clark îl preferă, pentru a face diferenţa între „activismul naţionalist românesc paşnic şi reformator“ din secolul al XIX-lea şi mobilizările extremiste de după Primul Război Mondial) în diferitele lor forme de organizare (LANC – Liga Apărării Naţional-Creştine, alianţele partinice Goga-Cuza), pînă la coagularea membrilor şi reprezentanţilor lor cei mai radicali în mişcare legionară, Clark identifică nu doar trăsăturile specifice organizaţiei conduse, iniţial, de Zelea Codreanu, ci şi felul în care aceasta îşi asumă valori şi comportamente specific fasciste (dominate de un simbolism propriu, de fascinaţia pentru violenţă politică şi socială şi pentru adunări de mase, de nerecunoaşterea legitimităţii instituţiilor de stat şi dorinţa răsturnării ordinii sociale etc.). Peisajul politic din România interbelică, spune cercetătorul american, era unul dominat de naţionalism, prin vehicularea căruia partidele tradiţionale, „democratice“, cum ar veni, se promovau pe […]