Cum am vrut să-i fur scaunul unui director de teatru

  • Recomandă articolul

Nu-mi stă nici în fire, nici în obicei să consider că lucruri care mă afectează direct, personal sau profesional, sînt în mod necesar şi de interes public. La două săptămîni după ce am fost „invitată“ la şedinţa Senatului Uniter (Uniunea Teatrală din România) pentru a mi se reproşa, în solidar cu Oltiţa Cîntec, organizarea, pe 8 ianuarie, în numele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – România (AICT.ro), a unei dezbateri despre Legea managementului, pornind de la modificările propuse atunci de Ministerul Culturii şi la „incitarea“, pe Facebook, a profesorului Marian Popescu şi a directorului Teatrului Naţional Tîrgu-Mureş, am decis că vreau să vorbesc despre respectivul moment… senatorial – publicînd scrisoarea pe care am trimis-o Senatului Uniter înaintea şedinţei. De ce? În primul rînd, fiind­că ideea unui monolog de o oră şi 10 minute, presărat cu lecturi „jucate“ din propuneri de teme de dezbateri şi, în final, tentative de lecturi din postări de Facebook, destinat exclusiv „ruşinării“ publice şi înfricoşării unui critic de teatru e, în anul 2016, cel puţin hilară. Şi apoi, fiindcă e cazul să lămurim „principiul“ (exprimat la finalul şedinţei de Senat) în numele căruia am ascultat respectivul monolog – şi anume, faptul că eu, Cristina Modreanu (aflată, de altfel, pînă la jumătatea lunii februarie, în SUA) şi ministrul Culturii am fi pus la cale o conspiraţie transfrontalieră pentru înlăturarea dlui Ion Caramitru de la conducerea Teatrului Naţional Bucureşti şi înlocuirea lui cu una dintre noi două, conspiraţie a cărei dovadă era aducerea în discuţie publică a unor subiecte precum limitarea numărului de mandate de management sau, horribile dictu!, evaluarea calitativă, nu doar cantitativă, a managementului şi evitarea conflictului de interese în stabilirea comisiilor de concurs.

Dintr-o anume perspectivă, nu pot decît să mă bucur că am avansat „în grad“ atît de vijelios în ultima vreme: pînă acum, auzisem doar că am vrut să mă fac actriţă şi nu mi-a ieşit sau, eventual, că vînez posturi pe la UNATC, unde „nimeni nu mă vrea“. Acum îi vînez scaunul dlui Caramitru (nu m-am „învrednicit“ să fac vreun curs de management vreodată şi nici nu mi-am manifestat vreo dorinţă directorială, dimpotrivă, dar… am organizat dezbateri… şi poate că odată o să vreau să fiu şi directoare, dacă mă va interesa, presupunînd că asta va fi etern o crimă de lezmajestate). Pot să înţeleg – şi chiar să mă amuze, uneori – că multora li se pare imposibil de crezut ataşamentul cuiva (al meu, în cazul de faţă) faţă de o meserie în afara luminilor reflectoarelor şi nu cine ştie ce bănoasă: scrisul, despre teatru sau în general, jurnalismul, critica. Musai e o agendă în spate, cum poate să vrea cineva să fie critic şi să nu vrea să fie… director?? Pot să înţeleg şi reflexele (de care mi-e milă) construite, conştient sau inconştient, sub comunism şi în epoca de tranziţie a traficului de imagine şi influenţă, conform cărora nu există principii în care să crezi şi pentru care să te lupţi, ci doar interese directe. Personal, însă, sînt un critic marginal care şi-a asumat această marginalitate şi nu are alt „capital“ decît propria reputaţie şi libertatea de expresie. De jurnalist şi critic de teatru. Care a scris critic inclusiv despre oameni apropiaţi şi cu „interese comune“. Restul nu e nici conflict de generaţie, nici binele breslei – e doar o înţelegere cu totul pervertită a ideii de critică şi a independenţei acestei critici.

Referinţele la dl Mircea Cornişteanu (pînă la finalul acestui an – şi după ce se va organiza concursul închis la care are dreptul – directorul general al Teatrului Naţional din Craiova) din scrisoarea trimisă de mine au în vedere o altă epistolă, a dlui Cornişteanu însuşi, adresată preşedintelui Ion Caramitru. În prima parte a acesteia, dl Cornişteanu solicită o reacţie de sprijin a Uniter faţă de faptul că, după şase mandate succesive de manager interimar, noul ministru al Culturii a dovedit un „comportament incalificabil“ neprelungindu-i interimatul şi numindu-l în post (postul interimar) pe directorul artistic al TN Craiova. În partea a doua a epistolei, în care solicită să fim „sancţionate“, dl Cornişteanu ne face, mie şi preşedintei AICT.ro, Oltiţa Cîntec, un întreg proces de intenţie (intenţia de a „secretiza“ dezbaterea despre Legea managementului prin anunţarea ei pe Facebook…) bazat pe numărul de scaune aflate iniţial în sala de la Centrul Cultural Maghiar şi pe întocmirea „pe ascuns“ a unei ordini de zi (atît de pe ascuns, încît o primise dinainte şi vicepreşedinta Uniter, Aura Corbeanu). Faptul că am propus discutarea unor subiecte echivala, pentru dl Cornişteanu, cu „dorinţa de a le vedea implementate cît mai urgent“, domnia-sa reproşîndu-ne absenţa consultării cu Uniter înainte de… consultare.

Aceasta este scrisoarea pe care am trimis-o Senatului

Stimaţi membri ai Senatului,

Încep prin a-mi declara totala neînţelegere cu privire atît la tematica discuţiei pentru care am fost invitată, cît şi la baza statutară sau legală pentru o astfel de solicitare de prezenţă. Neînţelegerea mea porneşte, în primul rînd, de la situaţia în sine: am organizat, în numele unei organizaţii, alta decît Uniterul (şi anume, AICT.ro), o dezbatere. Subiectul dezbaterii îi privea direct şi personal pe unii dintre membrii Uniter – directorii de teatre, în număr de cîteva zeci –, însă, indirect, şi pe miile de alţi membri, nedirectori de teatre, la fel cum îi privea pe oamenii de teatru care nu fac parte din Uniunea Teatrală, pe bibliotecari, muzicieni şi oameni implicaţi în activitatea muzeală (cu toţii, reprezentaţi la întîlnirea din ianuarie). Nu văd în ce măsură ar trebui să clarific în faţa Senatului Uniter acţiuni ale unei organizaţii alta decît Uniterul, iar acceptarea necesităţii unor clarificări m-ar expune situaţiei de a accepta să-mi justific acţiunile fără legătură cu ele în faţa tuturor organizaţiilor din care fac parte. E un precedent pe care nu mi-l doresc şi pentru care nu găsesc raţiuni în statutul Uniter.

Asupra nemulţumirii conducerii Uniter nu pot decît să fac speculaţii – deşi sînt convinsă că motive să fim nemulţumiţi unii de alţii avem tot timpul. Nu-mi stă, deci, la dispoziţie decît jumătatea de pagină din epistola dlui Mircea Cornişteanu.

Dl Cornişteanu are numeroase motive strict personale de „nemulţumire“ faţă de mine şi Oltiţa Cîntec – toate, în directă relaţie cu activitatea noastră critică (de unde şi referinţa extrem de inadecvată la „critichese“) –, pe care şi le-a şi manifestat anterior public, de aceea, în ceea ce mă priveşte, nu înclin să cred că este cu totul dezinteresat şi mînat de bunul mers al breslei în scrisoarea pe care a adresat-o Senatului Uniter. Înţeleg, din fragmentul care mi-a fost pus la dispoziţie, că reproşurile lui vizează lipsa unei „puneri de acord“ între noi şi Uniter în privinţa temelor aduse în discuţie. Despre acord am răspuns mai sus: nu am organizat dezbaterea în numele Uniter, Uniter avea toate resursele pentru a-şi organiza propria întîlnire, iar între AICT.ro şi Uniter nu există un raport de subordonare. AICT.ro nu a organizat discuţia pentru a servi punctul de vedere al Uniter, la fel cum nu a organizat-o pentru a sluji Ministerului Culturii, nu a făcut decît să pună la dispoziţia tuturor un cadru de dezbatere.

În ceea ce priveşte subiectele pe care le-am propus, punerea în discuţie a unor teme nu reprezintă, în sine, o declaraţie de aderare la ele din partea celui care le propune. Indi­ferent de care dintre subiectele suplimentar propuse de mine se va fi simţit un director de teatru „lezat“ – fie aceste subiecte limitarea numărului de contracte de management ori limita de vîrstă pentru manageri –, aceste subiecte sînt îndreptăţite să fie discutate din toate unghiurile, cîtă vreme sînt încă circulate pe piaţa ideilor (circulaţia lor e dovedită de poziţii precum cele ale lui Tudor Chirilă, care şi el pare a fi, cît se poate de public, în dezacord cu poziţia oficială a Uniter). Nu pot nici să-mi imaginez că o organizaţie precum Uniter ar pleda pentru interzicerea discutării unor subiecte, fie ele şi sensibile.

Nici la dezbaterea de pe 8 ianuarie, nici ulterior, nici eu, nici Oltiţa Cîntec nu ne-am exprimat un punct de vedere nici privind modificările propuse de Minister, nici privind OUG 189/2008, nici în calitatea noastră de membre Uniter, nici în numele AICT.ro (lucru pentru care vă stă la dispoziţie înregistrarea video a dezbaterii). Poziţia pe care ne-am asumat-o a fost cea de organizatori ai unei întîlniri publice, care să adune o plajă cît mai diversă de persoane interesate de Legea managementului, oferind posibilitatea discutării tuturor subiectelor legate de această lege apărute în spaţiul public şi în discuţiile din zilele de pregătire a dezbaterii. Sigur că existau şi alte moduri de organizare a unei dezbateri, însă acesta e cel pe care l-am preferat şi pe care ni l-am asumat ca organizatori. Repet, AICT.ro a organizat această dezbatere în nume propriu, nu în numele Uniter. Nu vreau să comentez afirmaţiile dlui Cornişteanu privind interesele unor persoane sau grupuri – nu poate decît să mi se pară foarte nelalocul lui faptul că, pînă şi la atîţia ani după 1989, există tendinţa de a „explica“ orice poziţie a cuiva cu care eşti în dezacord în astfel de termeni cu totul regretabili şi imposibil de probat. Orice persoană care activează în teatru are un interes legitim faţă de felul în care sînt administrate teatrele publice, a „codifica“ acest interes drept dorinţă de a ocupa scaunul cuiva nu face decît să irosească potenţialul de dezvoltare, pentru întregul domeniu, a unei comunicări reale.

Opiniile pe care le am faţă de Legea managementului – sau faţă de orice alt subiect: spectacole de teatru, decizii administrative, sistemul teatral, interimatele directoriale etc. – mi le-am exprimat şi mi le exprim în nume personal, ca ziarist şi critic de teatru. Sînt convinsă că tema convocării noastre la Senatul Uniter nu o constituie libertatea de expresie a unui critic de teatru (chiar şi atunci cînd organizează şi dezbateri) şi nici diferenţa de viziune între un critic de teatru şi conducerea unei uniuni de artişti din care face parte, pentru că aşa ceva ar constitui o nemaipomenită şi cu totul regretabilă întoarcere cu aproape 27 de ani în urmă. Şi dacă nu aceasta e tema convocării – şi nici ideea că o asociaţie a criticilor reflectă în mod aprioric poziţia Uniunii Artiştilor chiar şi atunci cînd a ales să nu reflecte nici o poziţie –, atunci, repet, nu înţeleg care este această temă.

Mă voi prezenta în faţa Senatului la data anunţată, însă nu consider că am altceva de adăugat faţă de cele scrise aici. Cum nu înţeleg nici care este „atitudinea“ pe care o solicită dl Cornişteanu şi nici votul de blam nu există în statutul Uniter, sînt dispusă să mă retrag de bunăvoie din Uniunea Teatrală, urmarea, pînă la urmă, logică a unei situaţii trape pe care nu o pot încadra statutar.

Cu respect,

Iulia Popovici

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13239 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }