Cum il urmez eu pe T.D. Lisenko si nu pe Radu Gabrea (II)

In apostrofarea pe care mi-a adresat-o in Obs. cult. nr. 8 (265), pe linga gentiletea caracteristica de-a atribui mustrator prin comasare opiniile mele redactiei insasi (al carei membru nu sint, nefiind nici titular de rubrica), entuziastul actualelor-vechi reglementari pretinde ca sus-semnatul as fi respins „de la inceput“ „tot ceea ce s-a adus nou in ultimii sapte ani“ in legislatia respectiva. Ceea ce nu este adevarat. Am scris doar, intr-adevar de la inceput, ca e o lege „decapitata si fara coloana vertebrala“. Recunosc ca era o imagine atroce, insa ea nu nega ca acel corpus avea, de pilda, membre. Membre virtual utile, dar care, „lasate de capul lor“, au fost activate de cei abilitati politic si mafiot, ca sa adune spornic, la fiece sesiune de concurs, pentru clanul lor de (sub)mediocri, liberi de orice mecanisme calificate de evaluare si control, mai tot ce era disponibil din Fondul Cinematografic National. Recunoscatori fiind abilitatii, pentru incontestabila agerime cu care legiuitorul princeps a identificat variatele surse de finantare si caile incontrolabile prin care banii publici si privati urmau sa circule si sa ajunga cu viteza maxima la beneficiarii binecuvintati. – Intermezzo despre legea decapitata si fara coloana vertebrala Pentru ca definitoriu in pattern-ul legislativ […]