Cum îmbătrîneşte timpul

  • Recomandă articolul
Despre titlul ultimei sale cărţi, Antonio Tabucchi spune că l-a descoperit răsfoind o antologie de texte ale presocraticilor şi, cum tocmai se afla în căutarea unui titlu care să includă cuvîntul „timp“, a adoptat parţial fraza misterioasă, cu rezonanţă abisală, tipică filozofilor preclasici ai Greciei Antice. Frază ce a fost „un cadou frumos, venit din Haos“. Dar nu numai titlul poartă o conotaţie aparte în acest ultim volum al lui Tabucchi, ci şi numărul povestirilor pe care le reuneşte, nouă – deloc întîmplător, folosit în amintirea unui maestru american al povestirii – Salinger. Timpul, în infinitele moduri de înţelegere ale sale, e şi tema centrală a acestei culegeri de povestiri, unul dintre firele subtile care leagă textele, celălalt fiind spaţiul (o geografie nefamiliară, cum accentuează Tabucchi, care este cea a ţărilor din sud-estul Europei, şi ale cărei puncte de reper sînt, printre altele, Bucureştiul, Budapesta şi Moscova). Afirmînd că a reuşit să scrie despre timp fără să ştie cum să-l definească şi făcînd trimitere la celebra formulă a Sfîntului Augustin din Confesiuni, Tabucchi mai dezvăluie calitatea principală a timpului din povestirile sale, el este unul al memoriei, al conştiinţei, un timp care nu „trece“, ci „îmbătrîneşte“, al nostalgiei care trece […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }