Cum plagiatul nu e un subiect sau de ce se fac polițiștii doctori

  • Recomandă articolul
Căderea în derizoriu a doctoratelor în România e un proces care n-a început cu plagiatele Laurei-Codruța Kövesi și al lui Victor Ponta și nici nu are, în esență, legătură cu cercetarea academică sau „reputația“ învățămîntului superior. Are legătură, însă – una profundă – cu acapararea resurselor, controlul fondurilor de stat, monopolul și manipularea sistemică. Nu avem de ce să discutăm despre aceste doctorate (și plagiatele din ele) în logica „occidentală“ sau, mă rog, tradițională a lor ca formă de specializare intelectuală prin definiție, de vreme ce sînt doar instrumente de întreținere a rețelei de privilegii de stat – combinat cu echivalentul contemporan al titlurilor de noblețe cumpărate –, pentru care s-au și inventat, de altfel, universități publice în fiecare oraș cu peste 10.000 de locuitori, ale căror posturi de profesor sînt gîndite drept locuri de refugiu pentru politicieni între mandate. Iar pentru un astfel de sistem universitar, mecanismele de control academic sînt cît se poate de neputincioase.   De pildă, la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad. În martie anul acesta, Consiliu Național de Etică l-a găsit vinovat de plagiat pe profesorul doctor Liviu Andrei și a cerut darea lui afară (plus sancționarea rectoriței de atunci, Lizica Mihuț). Doar că în […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.