Cum se vede scoala (la televizor)

Este deja o fatalitate ca dezbaterile publice televizate pe tema invatamintului sa lase impresia unui neprofesionalism stinjenitor. Invitati obscuri, reprezentanti ai cetatenilor sau ai clasei politice, care se pricep la toate, jurnalisti asemenea lui Caracudi, personajul lui Caragiale, in posesia unor cronici de-a gata, aflate intr-un sertar miraculos al limbii de lemn, adecvate diverselor evenimente si care incurca, la repezeala, Craciunul cu Pastele, oameni din domeniu, de preferinta lipsiti de personalitate si incremeniti intr-un discurs nostalgic de tipul: unde este scoala de altadata? (care scoala? a secolului al XIX-lea, interbelica sau comunista?). Cind intimplarea fericita aduce in aceasta scena publica si un om care n-a frecventat degeaba ani de zile clasele sau salile de curs, acesta face figura de albatros baudelairian, pentru ca abia apuca sa spuna doua-trei vorbe in vacarmul general. Pina la urma spectatorul ramine cu impresia ca poate gindi si el cum crede de cuviinta, daca tot s-a instaurat regimul libertatii absolute si-al cetateanului obligat sa aiba opinii in legatura cu absolut orice, toate temeinice doar pentru ca el este cetatean. Invitatie belicoasa Cum partidele s-au adunat la Cotroceni sa discute Pactul National pentru Educatie, marti, 26 februarie, am vrut sa vad cum reflecta evenimentul doua respectabile, […]