„Cuminţenia pămîntului“, exerciţii de evaluare

Cu mai bine de jumătate de veac în urmă, urmăream, plin de uimire, înflăcărarea cu care Petru Comarnescu vorbea despre Brâncuşi. Figura sa leonină căpăta o aură mistică, pomeţii i se aprindeau, ochii aruncau fulgere, coardele sale vocale emiteau sunete cu amploare de trăznet asupra sălii încordate la maximum, veritabilă arenă în plină desfăşurare a coridei. Cu toate că era marginalizat şi nu putea semna decît rar, cu pseudonimul Anton Coman (vezi monografia Băncilă, de la ESPLA), Comarnescu era la fel de vulcanic cînd vorbea despre Brâncuşi, chiar într-o simplă discuţie, pe stradă sau la un pahar de vorbă. În aceeaşi vibraţie electrizantă se înscria un alt prieten şi, totodată, exeget al sculptorului: gorjeanul din Cheile Olteţului Petre Marcu (Pandrea), care îl evocă în volumul său memorialistic:Brâncuşi, amintiri şi exegeze.   Astăzi, se discută mai abitir decît oricînd despre maestrul de la Hobiţa. Factorul declanşator îl reprezintă lucrarea sa de tinereţe,Cuminţenia pămîntului, revendicată, cîştigată în instanţă şi, actualmente, pusă în vînzare de către moştenitori. Cuminţenia pămîntului, deşi este o lucrare de tinereţe, reprezintă pentru creaţia brâncuşiană un element de frontieră: trecerea de la forma modelată la cea lucrată într-un material finit.   Într-o lucrare de referinţă dedicată lui Brâncuşi, semnată […]