Cutia poştală a lui Mircea Iorgulescu

Aflu pe neaşteptate că prietenul meu Mircea Iorgulescu a murit. Nu ne văzuserăm de mulţi ani, dar eram ataşat de el printr-un întreg trecut. Sînt acele tipuri de prieteneală în care comunicarea se face fără multe cuvinte sau chefuri trase împreună. Absenţele dau un contur aparte faptelor trecute – prezente într-o memorie deseori selectivă.   Mircea Iorgulescu rămîne un critic important şi un observator atent, extrem de pretenţios şi acid pe alocuri, generos alteori, al unei epocii literare pline de convulsii şi răsuciri. Stăpînea o extrem de sugestivă limbă română şi ştia să pună accentele necesare acolo unde chiar era nevoie de ele. A sprijinit mulţi tineri la început de carieră şi avea o acută percepţie a imposturii. A făcut ani în şir ceea ce se chema critică de întîmpinare cu mult aplomb şi nerv. Cronicile sale din România literară făceau pandant cu cele ale lui Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Lucian Raicu şi Valeriu Cristea, completîndu-se reciproc, oferind o panoramă la zi a literaturii. Greu de priceput astăzi de către cei care stau cu ochii fixaţi pe ecranele computerelor ce însemna critica literară, aşa cum funcţiona ea, chiar şi în condiţiile impuse de regimul comunist. Critica literară şi-a […]