Cuvintelnic fara frontiere. Cuvintul

„La inceput a fost Cuvintul“. Apoi – a urmat Greseala. De traducere, de interpretare, de intelegere. Intr-adevar, textul grec originar al acelui crestin semi-gnostic, cunoscut de posteritate sub numele de „evanghelistul Ioan“, zice, la locul respectiv, „logos“ (En arche en ho logos). Ieronim, interpretul latin al Scripturilor, a tradus eronat, sau cel putin extrem de fortat, prin „verbum“ (deci „cuvint“, „vorba“) un termen care insemna aproape orice avea o legatura cu limbajul articulat, numai „cuvint“ (adica substantiv, verb, adjectiv, interjectie etc. luate izolat) – nu. Similar au procedat si multi alti traducatori ai Evangheliilor, ca de exemplu Luther sau traducatorii romani. Or, „logos“ insemna, in principal: 1) discurs articulat, cu sens, alcatuit, minimum, dintr-un subiect si un predicat; 2) expresie verbala in general, cuvintare, spusa; 3) sens, semnificatie; 4) proces interior al gindirii, rationament; ratiune, logica discursului; 5) ratiune in general, ratiune universala; 6) regula, lege, principiu, temei; 7) raport matematic; 8) proportie; 9) calcul, socoteala, cont; 10) definitie; 11) esenta; 12) compozitie literara in proza; 13) discurs rational si nu mitic etc.; 14) argument, teza, expunere de motive; 15) subiectul discursului. Dar exact „cuvint“ in sens propriu – adica o parte separata de vorbire, precum numele sau verbul – […]