Cuvintelnic fara frontiere. Neo

Multa lume se plinge ca se strica limba, ca se vorbeste si se scrie tot mai rau si ca fenomenul s-a accentuat mult in ultimii ani. Intr-adevar, adesea cind merg cu autobuzul alaturi de un grup de adolescenti, am unele dificultati in a le pricepe complet conversatia: nu numai ca folosesc unii termeni ciudati si neinteligibili pentru mine sau utilizeaza expresii prescurtate al caror sens pot numai sa-l presupun, dar au si un mod de a articula aparte: scurt, martelat cumva, cu terminatiile cuvintelor ciuntite. Apoi, bineinteles, sint si marile greseli de constructie si de vocabular pe care toti filologii le denunta, dar care continua, mersi bine, sa circule prin miezul fierbinte al natiunii, fara a fi intimidate de critici. Si cind spun „miezul fierbinte al natiunii“ fac vorbire desigur si la luminarele acesteia – ministri, parlamentari, jurnalisti cu greutate. Toate acestea sint adevarate, dar de un lucru nu sint asa de sigur: ca fenomenul se poate caracteriza prin alarma: „se strica limba“. Ce se intimpla sint diferite transformari lingvistice naturale, cerute de legea lenei universale; aceeasi lege a actionat si in trecut cind, sa zicem, latina clasica si-a pierdut terminatiile cazurilor, cind a disparut deosebirea intre vocalele lungi si […]