Czeslaw Milosz si Premiul Nobel

„In consecventa, aflat-am rezistenta. Din gesturi am durat fringhie nevazuta, M-am catarat pe ea si nu s-a rupt.“ (Muntele vrajit) Versurile citate au constituit o adevarata revelatie. Rostite de „fiul secolului“ in pragul maturizarii estetice, au devenit, cu timpul, o nedisimulata profesiune de credinta, ce construieste temeinic structura bipolara a unei poetici sui generis, atestind forta demersului pregnant asumat. Aici se gaseste sursa pendularii frenetice intre transcendenta romantica si fenomenologia clasica, inchise armonios intr-o expresie calma, eliberata de podoaba retorica la moda, care confera poeziei statornicia perenitatii. Insotindu-l pe poet, neabatut, pe tot parcursul elaborarii, acest principiu-adevar i-a vegheat evolutia valorica in varii formule artizanale, propulsindu-l, in final, printre detinatorii distinctiei literare supreme. Ca si in cazul altor conationali distinsi mai inainte cu laurii Academiei Suedeze, H. Sienkiewicz (1905), Wl. Reymont (1924) ori, mai tirziu, W. Szymborska (1996), decernarea Premiului Nobel pentru literatura, in anul 1980, lui Czesl´aw Mil´osz a produs o surpriza de proportii in lumea literelor indeosebi. Era, atunci, pentru a treia oara cind o instanta internationala de notorietate unanim recunoscuta ii acorda distinctia suprema unui reprezentant ilustru al poporului polonez, reputat in istoria universala prin lupta programatica pentru libertatea nationala. Intrucit radiata, cu interludii minore, de pe […]