Da democrației și statului de drept! Nu abuzului și bunului plac!

Protest al profesorilor de la SNSPA

  • Recomandă articolul

Semnatarii acestui apel, membri ai comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative,

Constatînd degradarea accelerată a climatului democratic din România,

Considerând că este o datorie cetățenească a mediului academic să reacționeze prompt la orice derapaj de la principiile democrației,

Cerem oprirea atacului concertat împotriva instituțiilor, organizațiilor și principiilor statului de drept și, în general, contra drepturilor omului, și insistăm asupra obligației morale și politice a primului ministru de a retrage imediat și necondiționat ordonanța de urgență incriminată de opinia publică.

Conștienți că am asistat în ultimul an la o campanie sistematică, dusă prin mijloace extrase din arsenalul războiului asimetric, împotriva democrației, a statului de drept, dar mai ales a drepturilor omului, prin care s-a urmărit compromiterea organizațiilor democratice și a celor ce dau dovadă de angajament civic, considerăm că situația actuală nu este rezultatul unui accident de parcurs, ci rezultatul încercării de deplasare a atenției opiniei publice spre valori și principii antidemocratice și antieuropene.

Adoptarea prin ordonanță de urgență, noaptea tîrziu, a unor modificări controversate ale Codului penal, precum și ale celui de procedură penală, prin care se pare că se urmărește exonerarea de responsabilitate penală a unor lideri politici ar putea reprezenta momentul de cotitură al politicii românești spre un așa zis model politic alternativ, așa zisa „democrația iliberală“. Faptul că, în locul unor consultări deschise și structurate, Ministerul Justiției și Guvernul au preferat să sfideze bunele practici de guvernare și să împingă România în plină criză politică și morală ar putea fi semnul unei astfel de evoluții.

Sîntem însă pe deplin conștienți că simpla retragere a ordonanței de urgență incriminate nu rezolvă problema responsabilității morale și politice a celor care au concurat la declanșarea acestei crize și credem că este nevoie de realizarea unui larg consens național în jurul valorilor fundamentale ale democrației, a instituțiilor statului de drept și a respectării libertăților cetățenești și drepturilor omului.

Semnează:

Tereza-Brîndușa Palade – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Gabriel Andreescu – Prof. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Adrian Miroiu – Prof. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Mihai Păunescu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Mihaela Vlăsceanu – Prof. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Mihai Ungureanu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Mihaela Miroiu – Prof. Univ. Dr. Departamentul de Relații Internaționale

Alina Dragolea – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Monica Stroe – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Cătălin Stoica – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Bogdan Florian – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Aurelian Muntean – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Bogdan Iancu – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Vintila Mihăilescu – Prof. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Cristian Pîrvulescu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Nic Dobrei – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Marius Precupețu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Silvia Osman – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Todor Arpad – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Claudiu Crăciun – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Andrei Țăranu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Cătălin Partenie – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Liviu Rotman – Prof. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Radu Umbreș – Lect. Univ. Dr. Facultatea de Științe Politice

Dragoș Jaliu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Administrație Publică

Diana Iancu – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Administrație Publică

Iordan Bărbulescu – Prof. Univ. Dr. Departamentul de Relații Internaționale

Dragoș Dincă – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Administrație Publică

 

 

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }