Dan Chișu – la al doilea eveniment KINObservator
Vineri, 16 noiembrie, la ora 19.00, la Cinemateca Union din București, se va prezenta filmul „Și caii sunt verzi pe pereți“
Vineri, 16 noiembrie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte proiecţia filmului românesc ȘI CAII SUNT VERZI PE PEREȚI (2012), urmată de o discuţie cu Dan Chișu (regizor, scenarist şi producător), directorul de imagine Ovidiu Gyarmath, actorii Adrian Titieni, Ionuț Vișan, Anca Florescu și Tudor Smoleanu. Cel de-al doilea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural“, vine la o săptămînă după succesul primului eveniment din serie, cînd Sala Union s-a dovedit neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să vadă filmul DUPĂ DEALURI și să discute cu autorul acestuia, Cristian Mungiu, și doi dintre actorii principali, Valeriu Andriuță și Dana Tapalagă. ȘI CAII SUNT VERZI PE PEREȚI, foarte recent intrat pe marile ecrane românești, este al treilea lungmetraj, în trei ani, realizat de cineastul Dan Chișu. Regizorul este și un cunoscut om de televiziune şi media, inițiator al unor evenimente precum „Noaptea Devoratorilor de Publicitate“ sau Festivalul Internațional de Film DaKINO. În 2010, Dan Chișu şi-a lansat primul lungmetraj, WebSiteStory, iar al doilea film al său, Ursul, a avut premiera anul trecut. Nota regizorului despre film „România de azi este […]