Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de inchisoare
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă
Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, 26 septembrie, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), decizia Tribunalului Bucureşti nefiind definitivă. Gheorghe Mencinicopschi a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare, informează Agenţia Mediafax. Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi civile. Gheorghe Mencinicopschi a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel. La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al […]