Dans. Post-scriptum la INDEPENdans.ro
- 14-05-2002
- Nr. 116
-
Eugenia Anca ROTESCU
- Arte
- 0 Comentarii
INDEPENdans.ro, festivalul concentrat intr-o singura zi, 28 aprilie, a constituit un bun prilej de evaluare a miscarii independente de dans contemporan. Dincolo de orice consideratii estetice, programul a dat masura reala a fortei dovedite de aceasta miscare in a se organiza si angrena in construirea si derularea unui eveniment de oarecare amploare, in pofida duratei scurte. Calculul aritmetic arata ca au fost prezentate 14 lucrari coregrafice, dintre care 3 in premiera, plus 11 manifestari adiacente. Au participat 9 coregrafi si 25 de dansatori. Acestora li s-a adaugat, uneori prin suprapunere, staff-ul festivalului, compus din 11 persoane si circa 5 voluntari. Distanta intre aritmetica si statistica ar putea fi acoperita, intre altele, de cifra care sa indice numarul de companii de dans contemporan reunite in INDEPENdans.ro. De cautat in caietul-program! Rezultatul cercetarii se obtine foarte repede. Surprinzator pentru unii, evident pentru altii, anormal oricum, el este: nici una, nici macar una singura. Poate pentru ca nu exista, vine firesc o observatie. Da si nu ar fi raspunsul cel mai potrivit. Portalul www.dans.ro contine o sectiune intitulata Companii Independente. Informatiile oferite aici demonstreaza, in primul rind, starea de conservare in care se afla cele citeva astfel de intreprinderi artistice. Adica exista, dar […]