DANS. Starea intermediară şi cultura interstiţiului

Dintre multe alte lucruri de menţionat, de subliniat şi de reevaluat în aceşti cinci ani de activitate la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), am ales un fenomen care mi se pare fundamental pentru o viziune corectă asupra acestei instituţii şi care are un istoric ce depăşeşte timpul şi spaţiul acestei structuri de stat. Pe scurt, l-aş descrie astfel: locuirea în intermediar şi exploatarea interstiţiului ca modalitate de abordare a artei şi a practicilor culturale.   Tonul a fost dat de MAD (Centrul MultiArt Dans, Bucureşti, 2000-2002), acum zece ani, iar de curînd, în degringolada mutării de sediu şi a demolării CNDB, a apărut şi s-a întrupat o idee nouă: Spaţiul Comun. Căci ocuparea CNDB-ului în dezmembrare sau demersul utopic recurent este numitorul comun relevant întru cuprinderea fenomenului despre care vorbeam mai sus.    Cred că în aceşti ani, la CNDB, pe filiera MAD, s-a cultivat spaţiul nedefinit, nişa dintre măsurile oficial recunoscute. S-a încercat colonizarea fizică şi cognitivă a unui interval golit cu forţa de sensurile care operau deja. Un fel de avangardă, nu întotdeauna conştientă de sine, dar sigur radicală în estetica ei. Cîţiva artişti au pus în practică, pentru o perioadă, mecanisme artistice filtrate de valori prefabricate. […]