Dansînd cu bezna

Biografism, minimalism, infuzie agresivă, pe alocuri, de suprarealism resuscitat prin intermediul unor poeți americani contemporani din categoria bătrîiori (oare sînt singurul care are impresia că poezia americană contemporană e o caracatiță cu brațele întinse prin zonele așa-zis boeme ale marilor orașe, poetry-tankuri cu bilele de fontă ale creative-writingului atîrnate de genunchii artritici?): un volum de debut care aruncă în joc cam toate ingredientele pe care un tînăr poet le crede esențiale pentru a reda apocalipsa personală.   Dans cu spatele în întuneric nu e nici pe atît de interesant pe cît și-ar dori autorul, nici atît de lucrat cum pare să sugereze la o lectură superficială. Așa cum spuneam, e multă poezie americană aici, e mult „film“ de calitate, e muzică bună, adică ingrediente ce m-ar face cu siguranță să apreciez un tînăr intelectual. Problema survine în momentul în care judeci un volum de poeme, adică acea unitate care cere mai mult decît suma ingredientelor puse pe foc. Dacă dezbraci volumul de debut al lui Radu Ianovi de toate aceste podoabe intelectuale, rămîi cu un produs numai bun de pus în seria poetică a contemporaneității: narativul întrerupt de aparenta dezordine a asupririi realului (deci o construcție eminamente și aproape schematic […]