De 3 x EST. Parteneriatul Estic ca proiect cultural

Europenilor le-a luat mulţi ani să înţeleagă faptul că la baza unei federaţii continentale nu poate sta numai „comunitatea cărbunelui şi a oţelului“. Dacă Uniunea Europeană ar fi fost înţeleasă, de la bun început, ca un proiect totodată cultural, astăzi nu ar fi existat o criză atît de adîncă a societăţii multiculturale, o asemenea neputinţă în faţa războaielor din fosta Iugoslavie, asemenea probleme legate de identitatea şi de spiritul comunitar al moştenitorilor Revoluţiei Franceze şi al totalitarismelor secolului al XX-lea. Tratarea culturii ca un domeniu exclusiv al statelor naţionale şi marginalizarea ei prin excluderea din dimensiunea paneuropeană au rezultat atît din temerile şi slăbiciunile provocate de colapsul la nivel de civilizaţie, survenit după cele două războaie mondiale, cît şi din persistenţa puternică a naţionalismului pe bătrînul continent, fapt care nu a permis construirea unei strategii de viitor capabile să depăşească limita comunităţii de interese economice, ulterior şi politice. Elaborînd, încă din anii ’50, planul unui „comitet de apărare a rămăşiţelor continentului european“, atunci cînd crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului era abia în stadiul de proiect, Juliusz Mieroszewski avertiza: „Dacă popoarele europene […] nu-şi vor revizui ideile antediluviene şi nu vor avea curajul să opteze pentru un singur punct […]