De ce avem nevoie de lecturile Ioanei Em. Petrescu

  • Recomandă articolul
Există un text din 1985, intitulat Mutaţiile conceptului de critică  (1.), în care Ioana Em. Petrescu vorbeşte despre generaţia afirmată după anii ’60. Cei pe care îi menţionează sînt critici care au debutat în atmosfera de liberalizare din deceniul şapte (Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Marin Mincu, Eugen Simion, Mircea Martin, Mircea Iorgulescu, Liviu Petrescu, Dana Dumitriu, Eugen Negrici etc.), critici mai vechi care au găsit în noile condiţii politice ocazia unei relansări a carierei (Edgar Papu, Ion Vlad) sau critici tineri care s-au format în atmosfera de emulaţie de la sfîrşitul anilor ’70 (Al. Cistelecan, Th. Codreanu). Momentul în care Ioana Em. Petrescu făcea acest bilanţ nu era întîmplător. La mijlocul anilor ’80, principalii reprezentanţi ai generaţiei trecuseră de patruzeci de ani, scriseseră deja marile cărţi, fuseseră recunoscuţi ca autorităţi – era o poveste „de succes“ a literaturii române. Interesant e că, în centrul acestei reinvenţii reuşite a culturii critice, nu stă nici critica actualităţii, nici importul de metodologie atît de important după 1960, ci „reconsiderarea clasicilor“. Ioana Em. Petrescu face portretul unei generaţii care nu numai că a scris enorm despre scriitorii canonici ai modernităţii româneşti, ci, mai mult, s-a legitimat prin asemenea gesturi. Cei mai autoritari critici ai […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.