De ce e împinsă arta în subsoluri?

Pentru prima dată, nu ştiu cu ce să încep. Ştiu doar că am pus mîna pe tastatură cu o furie pe care n-am mai simţit-o din adolescenţă. Şi, oricum, ceea ce urmează să spun e doar un ciob din povestea „Colectiv“. Îl cunosc pe basistul trupei Goodbye to Gravity de zece ani. De cînd formaţia se numea Thunderstorm, iar el mai avea puţin şi devenea arhitect cu acte în regulă. Alexandru Pascu. Pentru noi e Alex sau Pascu. De cînd s-a întîmplat nenorocirea, sînt blocată în aceeaşi rutină. Mă rog să nu moară, de dimineaţă, de cînd mă urc în maşină şi rămîn singură, şi seara, înainte de culcare. În fiecare zi, inventariez frînturi de momente, fraze savuroase pe care le spunea sau discuţii interesante, pe la petreceri sau la 100 de beri, pe Lipscani. Pascu e, fără îndoială, un tip cu umor. De exemplu, acum, rîd de una singură, despre cum povestea el că a căzut de pe un scuter, astă-vară, în vacanţă, în Italia. El ieşise destul de şifonat, dar C., prietena lui, care sărise „ca o gazelă“, nu a păţit nimic. Mă rog, poate voi n-o să rîdeţi, iar eu o să dau din rîs în plîns, […]