De ce vindem de mai multe ori același spectacol…

…și de ce ar interesa asta pe cineva? Ideea acestui grupaj, devenit între timp un supliment de opt pagini, s-a născut în urma poziţiei luate de Oltiţa Cîntec faţă de ceea ce ea considera un flagrant caz de copy/paste la Teatrul Naţional din Iași. Preluat de presa generalistă, „cazul“ a prilejuit o poziţionare în jurul onorariilor (mari) primite de regizorii de teatru și al „înșelătoriei“ la care sînt expuși spectatorii – în același timp, plătitorii taxelor ce susţin instituţiile publice de spectacol. „Înșelătoria“, însă, nu există cu adevărat la nivelul publicului – pentru că el nu are acces la celelalte montări din sistemul copy/paste și pentru că originalitatea ca valoare supremă în artă face parte din orizontul de referinţă axiologică al mediului artistic, în sine, nu din cel al publicului (dovadă succesul de care se bucură musicalul, bazat în cea mai mare parte – așa cum demonstrează Andrei Popov, în articolul din acest supliment – pe reproducerea de reţete). În ce privește onorariile primite de regizori, problema, în esenţă, nu o reprezintă cuantumul acestora (dar nu, Radu Afrim nu primește 20.000 de euro pe spectacol, ci mult, mult mai puţin…), chiar dacă sumele provin din subvenţie publică, ci diferenţa enormă […]