Ce e traducerea? Mediu diferit, dar care unește: diferitul unește.
Niciodată nu poți fi însă sigur că ai reușit să ieși în afară, adică între, dincolo de zidurile închiderilor disciplinare. Trebuie să te folosești de celălalt, să te „agăți“ de celălalt, ca să te smulgă, iar celălalt cel mai sigur, mai fiabil pentru operațiunea de dezvățare, de obiectivare de sine e dușmanul (Carl Schmitt: recunoaștere a caracterului politic al epistemologiei.)
Dar și dușmanul e greu de identificat. Nu poți ști niciodată cu siguranță cine îți e adevăratul dușman. Acesta se poate afla la fel de bine printre prieteni sau aliați. Dușmanul nu este evident: pare în afară, Exteriorul însuși, dar poate fi și înăuntru: Închiderea (față de Exterior) însăși, adică cantonarea și baricadarea în iluzia proprietății individuale, private. Iluzia insularității determinante în regimul arhipelagului.
Deci ce e traducerea? Ce traducem? Ce se traduce?
Modelul și paradigma oricărei traduceri, a tuturor traducerilor, a traducerii în general îl constituie traducerea inter-lingvistică.
Teorie, ipoteză: doar evenimentele, adică singularitățile, se traduc, se oferă traducerii, pentru că deja sînt abateri de la lege (scrisă) și de la normă (nescrisă), ieșiri, planuri și începuturi de evadare. Evenimentele, ca producție de singularitate (nici general, nici universal, nici particular: între sau mai precis printre ele), sînt abateri, excepții, „accidente“ ale sistemelor, nu funcționarea lor normală, curentă (sau, de fapt, însăși funcționarea „normală“, „curentă“, trans-sistemică – sau „metastabilă“, cf. Simondon – a sistemelor) e doar flux dis-continuu de evenimente-singularități: individualizări colective, co-individualizări). Evenimentele-singularități sînt in-fracțiuni/e-fracții: abateri prin care se inițiază ieșiri, se schițează linii de ieșire (de devenire) (Deleuze-Guattari).
Eveniment – infracțiune – efracție – abatere de la regulă/ieșire din sistem – afară-între (extra est inter) – în spațiul traducerii, al traductibilității, al posibilității, care trebuie confirmată și ajutată prin voință, de înțelegere ca diferiți, nu de uniformizare.
Epoca traducerii, vremea traducătorilor: tocmai pentru că ne aflăm în Epoca Traducerii (unice, a multiplului în Unu, particular-general), trebuie să instaurăm, trebuie să fie Vremea Traducătorilor (singular-singular).
E vorba de două concepte nu numai diferite, ci de-a dreptul opuse, vrăjmașe, de traducere, care, deși par unul și același, nu se traduc niciodată unul în altul, ci, dimpotrivă, sub aparența (la adăpostul imaginii) și sub pretextul (alibiul) identității, al păcii și armoniei în sînul Aceluiași, unul (anume) caută tot timpul să-l asuprească și chiar să‑l extermine, să-l elimine pe celălalt.
Tendința spre dominație și uniformizare științifică (traducerea reductivă: multiplu-Unu). Ca să poată emite pretenția de a domina, alegația de putere, disciplinele se dau științe, adică încearcă să se matematizeze chiar și caricatural: dominația justificată a științei, a raționalității tari, indubitabile. Politică, autoritarism, totalitarism epistemologic. Putere: ceea ce nu poate fi contrazis, disputat, adevăruri ultime, indepasabile, ca adevăruri prime, imediate. Matematici de-pluralizate ca matematică, ca aritmetică. Totalitarismele se pot recunoaște – și unifica, trata unitar, dincolo de aparentele lor dispute pur intestine (și duhnind ca atare), simple lupte pentru dominație – tocmai după pretențiile de științificitate, adică de matematizare (măsurare a realului: a măsura: a impune tuturor lucrurilor „propria“ lor măsură, pe care tu le-o descoperi și le-o întorci, re-aplicîndu-le-o; imanență „întoarsă“, impusă transcendent):
nazism: biologia, rasa;
comunismul istoric: materialismul științific;
azi: economia ca „știință“, dublată de „soluționismul tehnologic“ (cf. Evgeny Morozov, To Save Everything Click Here. The Folly of Technological Solutionism, 2013). Globalizare intensivă. Cele două (soluționismul și tehnologia) merg mînă în mînă, se traduc una pe cealaltă și se supraadaugă redundant (pentru asigurarea dominației ca/prin redundanță: efect nu numai de închidere, ci și de zăvorîre): ideea că rezolvarea trebuie să presupună o gîndire tehnologică, de tip tehnologic, chiar și fără tehnologie explicită; ideea că există rezolvare și că aceasta constă în simplificare prin modelizare, prin manipulare, prin intervenție tehnică, prin „algoritmare“: dublezi cîmpul realului (social media dublînd, deci modelînd internetul, de pildă), îl acoperi și îl exploatezi, făcîndu-l să pară drept natural.
Singura „soluție“ fără soluționare: etica traducerii și traducerea ca etică (a ieși în cîmpul terț-intermediar, între discipline, și a practica micul și marele comerț, permanent du-te-vino).
Azi, post-moda gîndirii potrivit prefixului post-, gîndirea potrivit prefixului DE-: după deconstrucție, dar în siajul ei istoric, de-creșterea și de-colonizarea (post-postcolonială).
Nu cumva, însă, să repetăm naivitatea iluziei posibilității ieșirii totale în „realitate“, din orice perspectivă disciplinară, în i-mediat, fără traduceri inter-disciplinare?
Deci ce e traducerea? Sau, mai exact, cum e traducerea? (Nu întrebare de esență, ci întrebare de modalitate, de modulare.)
Traducerea e negociere continuă, procesualitate, imperfecțiune, deci permanentă perfectibilitate, infinitate, stil de viață – irezolubilul.
Traducerea e relativă, temporară, deschisă, multiplă, colaborativă, cooperantă, colegială, pozitiv precară, deschisă.
Traducerea e neterminatul și interminabilul ca lucrare împreună, provizoratul productiv în locul falsului definitiv ucigător, ne-fixatul.
Etc. Sinonimie în lanț, legîndu-ne împreună, chingă a lumii, brîu, încingere.