de-clic(k) / atelier deschis. Dialogurile lui Deleuze sau Despre filozofie în epoca multiplicării ei mediatice

Ca autor „poststructuralist“, Deleuze și-a propus dintotdeauna să filozofeze altfel, schimbînd înainte de toate condițiile materiale, fals triviale, de producție filozofică, tipul de autor și de suport, creînd însă, în același timp, și conceptele teoretice adecvate acestei adevărate revoluții: teorie și practică îngemănate, un adevărat model și exemplu în acest sens, care a schimbat și continuă să influențeze modul de practicare a filozofiei. Revoluția realizată de Deleuze, niciodată singur, este însă una în mod strategic ironică, antieroică sau an-eroică, dacă putem spune așa, dat fiind că e declanșată dintr-un registru și din niște puncte considerate „minore“ sau secundare. Dar dacă tot vorbim de importanța deleuziană a condițiilor materiale fals triviale pentru producția filozofică, pentru a înțelege cît mai productiv singularitatea acestei cărți se impune să acordăm puțină atenție contextului, singularității istorice a circumstanțelor în care a fost imaginată și a apărut ea. Bizuindu-ne pe excepționala „biografie încrucișată“ realizată de François Dosse (Gilles Deleuze et Félix Guattari. Biographie croisée, La Découverte, Paris, 2007), vom putea vedea, mai întîi, că în acei ani Deleuze devenise deja celebru ca profesor la universitatea experimentală, post-Mai ’68, de la Vincennes, întipărindu-se în memoria asistenței prin excepționalul său talent pedagogic: „polifonia, diferitele registre ale vocii care […]