de-clic(k) / atelier deschis. La judecata lui Jude
(prostia trebuie făcută să urle)
- 30-08-2017
- Nr. 887
-
Bogdan GHIU
- Arte
- 1 Comentarii
De multe ori, cînd se apropie toamna, în cinematografele românești, după seceta culturală a verii, încep să mai picure și oarece filme, cum să le spun, care nu sînt pentru copii (dincolo de vîrstă), așa cum sînt (azi și de mult) aproape toate producțiile cinematografice (căci altfel nu le pot spune), în special cele de la Hollywood, cu imitatorii lor, și mai ales cele aduse în România, ci filme pentru oameni mari, hai să spunem pentru persoane mature, autonome și înțărcate (care nu mai vor, adică, să sugă laptele viselor de la una și aceeași matrice stilistică a Mamei America), pentru că „filme pentru adulți“ înseamnă, din păcate, altceva, opusul lor chiar. Constănțenii, cărora mă alătur verile, ar trebui să fie fericiți că au un multiplex în centrul orașului, la nereușitul (et pour cause!) mall Tomis, netrebuind să alerge și să se înghesuie, asemenea bucureștenilor, de exemplu, spre zonele suburbane, dar intens și mai ales „monocultural“ dezvoltate, ale orașului, ca să vadă un film. Dar contemporanii noștri adoră să se înghesuie, „evadînd“ din orașul real în orașele-mausoleu, aceste Père Lachaise sau Bellu ale comerțului global cu mărfuri din ce în ce mai moarte, mai stinse, mai obosite, care sînt mallurile […]
Da, filmul românesc. De mult timp filmul românesc e un brand al artei, al culturii, al spiritului civic reînviat dintr-o țară în permanentă tranziție. Să ne bucurăm de noul film românesc apreciat, premiat și bine cunoscut publicului european și mondial. Christi Puiu a dat recent un interviu (a fost și un interviu cu o cineastă din Bulgaria, cu vorbe precum le demască piperat aici autorul B.G.) scurt și convingător la TV.
… „… Radu Jude pare a avea o agendă lungă și foarte precisă în sensul scormonirii rănilor neînchise ale antiminoritarismului românesc. Deja Aferim era un film hibrid, un fel de documentarism apocrific, dat fiind că bazat pe documente mai mult indirecte, literare și pe vestigii de limbă; deci abia acum, în Țara moartă, regizorul-autor și, mai ales, artistul-intelectual (așa cum mulți dintre intelectualii noștri „titrați“ au uitat să mai fie, devenind simpli propagandiști-reflex ai unei „partide“ istorice pe care nu vor să accepte că, istoric, dar în sens „epocal“, au pierdut-o pentru că duce la pierzanie) care e Radu Jude procedînd în același timp simplu, fin și implacabil, printr-un film care, din nou, se joacă cu (nu de-a) documentarismul….. „……
Regizorii români sunt cunoscuți, apreciați și ascultați de massmedia UE și publicul european. Christi Puiu la 50 de ani vorbește (engleza) prudent și decis. Nu e mulțumit cu starea democrației în țara sa. Refuză să accepte starea actuală a societății, a democrației, a administrației publice. Se deosebește esențial în idei și cuvinte de doamna colegă din Bulgaria (care folosește în același interviu-emisiune TV „limba de lemn” din trecutul recent: occidentul se uită de sus în jos spre balcani în loc să…).
… „.. Dar nu tocmai ăsta e rolul artei, să provoace dispute, să redeschidă răni și să le men¬țină deschise în aerul timpului, pentru a vedea dacă încă se mai infectează, altfel spus, dacă mai există germeni patogeni în exalațiile contemporanilor noștri? Căci iată, vai, că mai există, și spațiul public românesc nu pare încă pregătit să accepte că mîndrul și eroicul popor român poate fi antisemit sau anti-rom,… „…
L”art pour l”art din fericire nu e dogma autorului în articolul prezent. E minunat. Observatorul cultural al secolului 21 a devenit un actor important în spațiul public românesc. Cum se ajunge la încredere și solidaritate între locuitorii de azi în țară?
E mult de discutat. Noul film românesc merită prestigiul dobîndit în liberate (Reconstituirea – Lucian Pintilie, a anilor 1968 mi-a plăcut, am văzut filme/ secvențe din mai multe filme la TV, Radu Jude, Cristian Mungiu, etc). Filmul are nevoie de resurse publice (Franța, exception culturel), merită încredere și alocări publice.
…”.. Sper să iasă cu urlete și ca gemetele intolerantelor revelații despre intoleranță să se audă pînă departe. Prostia trebuie făcută calm, clinic, să doară. Adică să urle!
.. „…..
Shine your light,
Light up you city.
TM2021 cu noul românesc pentru un public național-nenațional (după I.L.Caragiale: vrem operă națională chiar si pentru un public nenațional).
Cu stimă.