Ca în fiecare an, anul acesta însă mai mult poate ca în cei din urmă, și la recent încheiatul Tîrg de Carte Gaudeamus am „oficiat“ lansînd cărți și participînd la dezbateri, aproape în exclusivitate însă plachete de poezie și eseuri aparținînd așa‑numitelor științe despre om. La vîrf, „cartea tîrgului“ la categoria din urmă mi se pare a fi, clar, noua carte a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, apărută tot la Polirom. Toate cărțile profesorului Mihăilescu se bucură de succes (atît cît se poate la noi, firește), dar aceasta, cred eu, are toate șansele – și ar merita – să le întreacă pe toate, ca o culminație a lor.
Am mai spus-o, poate, dar chiar și așa, nu e rău să încerc, revenind, să fac puțină „fixare“. Mi se pare un (firav, dar totuși existent, lăudabil) semn de sănătate (să-i spun și acestuia tot „simptom“, sau simptomele sînt doar de boală?) faptul că intervențiile editoriale, altfel spus discursul și poziția, atitudinea antropologice susținute de profesorul Vintilă Mihăilescu se bucură de succes, adună (oarece) audiență, pe o piață a ideilor atît de anemică – inexistentă, practic – precum cea din cultura română actuală, vizitată doar – deci dominată prin neparticiparea altor competitori – de poziții intelectuale preponderent conservatoare (dacă nu chiar franchement retrograde), cu pretenții „nomotetic“-legiuitoare (dacă nu de-a dreptul dictatoriale), cărora, de pe alt palier generațional, vin să-i „răspundă“, la fel de monologic, de „intransigent“ însă, doar firave (dar cu atît mai rigide) poziții de stînga – spațiul culturii publice fiind însă, în plus, cronic și structural dezertat de cercetători, cei mai mulți dintre ei preferînd filierele semipublice, mai degrabă închise și confidențiale, aducătoare și adunătoare de puncte „inter pares“ strict profesionale.
Este bine, nu voi înceta să repet, pentru cultura română actuală faptul că antropologia are succes ca discurs public, în cea mai bună tradiție a eseismului românesc. Iar acest fapt se datorează talentului, plăcerii și vervei, deschiderii intelectuale, dialogismului fundamental al profesorului Vintilă Mihăilescu, care numai drept profesor (sau dascăl) al neamului nu vrea să treacă, asemenea majorității „colegilor lui, intelectualii“. Este important, repet, ca antropologia, și nu altă disciplină, să „facă“ discurs public. Și asta pentru că, așa cum se poate vedea din eseurile care, practic, „curg“ în „rafale“ anuale, ale lui Vintilă Mihăilescu, avînd o conștiință istorică încărcată (prin participarea la și legitimarea „științifică“ a colonialismului și imperialismului occidental modern), antropologia culturală este, nu de azi, de ieri, disciplina-pilot (sau, mai bine spus, deja cîmp) în democratizarea etico-politică, deci pragmatică, a întîlnirii cu Ceilalți și chiar cu Altul. Este bine, salutar, ca în locul metafizicilor de Balta Albă (cu pretenții mîntuitoare de Mîntuleasa), să practicăm, ca pe un sport al minții colective, puțină antropologie. E mai de „teren“, ne mai scoate puțin pe afară, la aer, să ne dezmorțim.
Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană este, poate, cea mai bună sau, oricum, cea mai militantă, mai decisă, mai tranșantă carte de pînă acum a lui Vintilă Mihăilescu: o foarte prețioasă resursă, deja. Și, așa cum vom vedea, un butoi cu pulbere. Căci dacă sociologia (așa cum știm de la Bourdieu) este un „sport de luptă“ (mai exact, de contact), antropologia ține mult mai mult de o finețe balistică, în cartea de față ea apărînd clar – așa cum am spus și la lansarea din Tîrg – ca un un fel de squash (sau snooker): nu există, așa cum cred „metafizicii“ brutaliști simplist-binari, de dreapta sau stînga, lovituri directe, adevăratele lovituri, dacă nu decisive, capabile cel puțin să marcheze puncte și, în primul rînd, să-și atingă ținta, sînt cele indirecte, „cu manta“, care cer, așadar, cu atît mai multă precizie, dar una dinamică, procesuală.
Or, crezînd – sau doar prefăcîndu-se „tactic“ – că pleacă într-o vacanță spre o destinație „exotică“ „la modă“, Vintilă Mihăilescu a recîștigat terenul (pierdut, poate, în România) și s-a dus, în vara anului 2017, două săptămîni în Cuba – de unde s-a întors cu o carte, dar doar aparent despre Cuba: o carte despre România, dar nici în cazul aceasta izolat, fals(ificant)-fenomenologic, ipostaziind și substanțializînd, decontextualizînd și de-relaționînd (prin simplă obiectualizare) (asemenea lui Lucian Boia și altor cercetători de cabinet, pur speculativi, dar imediat, ne-mediat speculativi) o „Românie“. Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană este o carte despre România/Cuba în contextul lumii actuale. Dar tocmai mișcarea ei, deplasarea, „voiajul“ pe care îl desfășoară și îl figurează sînt importante, dat fiind că, așa cum începusem să spun, ca la squash, trebuie să-ți alegi bine „obiectul“, ținta (în cazul de față, „Cuba“), în așa fel încît aceasta să-ți poată returna proiectilul (indexul cercetării) drept în freză, ajutîndu-te nu numai să te identifici prin altul, să te țintești, ci să te și nimerești, așa cum se întîmplă cu brio în cazul de față, obligîndu‑te să produci soluții capabile să-i intereseze – ca procedură, în primul rînd – și pe alții. Or, de o astfel de ispravă de cercetare relațională, post-duală, „balistic“-triadică și chiar pluridimensională (complexă, cum le place unora să spună), numai un discurs de antropologie publică, susținut cu talentul, nuanțele, moderația, dar și hotărîrea, caracterul tranșant al profesorului Vintilă Mihăilescu, poate fi în stare.
Hotel Ambos Mundos este un manifest, dar manifestul unui cercetător.