Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
de-clic(k) / atelier deschis. „Să ne bazăm pe francezi dacă vrem ca lucrurile să fie complicate“!
- 27-04-2017
- Nr. 869
-
Bogdan GHIU
- Rubrici
- 2 Comentarii
O impresie cvasigenerală (la nivel mondial) s-a desprins în urma rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale franceze: s‑a produs o revoluție, dar nimeni nu știe ce va urma. Altfel spus: ceva clar s-a sfîrșit, o epocă și, poate, chiar o lume au apus, dar nu se poate spune începutul a ce este acest sfîrșit. Ca și cum nu acesta ar fi tocmai sensul unei „revoluții“. Dacă revoluție va fi fiind ce s-a întîmplat sau, mai exact, ceea ce a ieșit la iveală, ceea ce s-a dat în vileag duminică, 23 aprilie 2017: „revoluție“ mai curînd în sens pre-revoluționar, astronomic, decît în sens propriu-zis politic, post-revoluționar. Revoluție – sau condiții pentru o revoluție, în sens politic, dacă nu „măcar“ pentru o revoltă, pentru răzmerițe – ar fi fost dacă pentru turul al doilea, din 7 mai (atunci cînd, așa cum mai multă lume, pe platourile de televiziune, a subliniat, dacă în turul I „alegem“ propriu-zis, în al doilea trebuie să „eliminăm“), s-ar fi calificat Le Pen și Mélenchon, adică extremele anti-europene. Care, QED, chiar dacă se luptă, nu se despart, Mélenchon fiind singurul învins care a refuzat, cel puțin deocamdată, să dea consemn de vot în favoarea lui Macron, adică împotriva […]
M-a surprins un paragraf din articol („….Deși devine tot mai clar că e vorba de un conflict generațional, între un tineret calificat și mobil, pentru care globalizarea, dacă nu este chiar o șansă, nu este nici o amenințare, ci, deja, un stil de viață, și o Franță post-colaboraționist-vychistă, care încă mai crede că frontierele mai pot fi restaurate cu folos…”), care vădește că autorul nu s-a informat destul, sau că s-a lăsat purtat de comoditatea reprezentărilor mainstream din România: dă bine să zicem așa, că tinerii OK, iar vârstnicii NO! În realitatea votului francez, însă, procentele cele mai mari pro Marine Le Pen, în primul tur, le-au avut grupele de vârstă de până în 35 de ani, iar cele mai scăzute procente le-au avut vârstnicii! Afectați de șomaj și fără experiența frontierelor, tinerii francezi s-au lăsat mai degrabă seduși de discursul naționalist, decât maturii-vârstnici, care au mai multă experință, au trăit fel de fel de discursuri și știu că nu există soluții miraculoase. În timp ce tinerii nu mai au răbdare, și se aruncă …!
E complicat. Cetățenii sunt turmentați. Neliniștea politică vine din nemulțumirea cetățenilor. Nu numai în Franța, nu numai în România, pe tot continentul nostru cresc incertitudinile. Limbajul autorului e excelent, ne poate seduce să credem că e vorba numai de un eseu săptămînal, de artă pentru artă. E așa? Cred că e mai mult.
… „….. Captivi sîntem, deci, ai cuplului fatal neoliberalism/naționalism, care nu face decît să-și arunce electoratele de la unul la altul. Neoliberalismul globalizant temporizează, deci temporalizează, face istorie, în sensul că oferă ceva timp pentru dominație, inegalitate, profit, business as usual. Dar naționalismele populiste care se laudă că li se opun nu fac decît să mintă și să agite false soluții, salvări pur și simplu prin moarte, botez prin înec…. „…..
Criza bancară în Italia va schimba repede subiectul în masmedii de azi pe mîine, după parlamentarele franceze în Iunie. De la criza financiară- bancară 2008 în SUA, după falimentul băncii Lehmann Brothers (au fost acordate ani în șir credite imobiliare la 20 milioane americani „săraci”, în concordanță cu politica guvernului federal de mulți ani, cu dobînzi americane variabile. Cu creșterea dobînzilor au crescut datoriile și costurile lunare în așa fel încît proprietarii au pierdut 2008- 2009 de azi pe mîine casele, băncile au pierdut creditele acordate) pînă azi elita politică predică aceleași dogme: băncile mari sunt „sistemice” (din cauza depozitelor mici ale angagaților la bănci / Real Estat în Germania a vut 100 miliarde Euro piederi, a fost salvată de doamna cancelară AM fără să clipească) nu pot fi lăsate în faliment. Profiturile au fost încasate ani dea rîndul de sharholders, de acționarii băncilor, iar piederile au fost „socializate”, plătite de contribuali.
Of de ce nu vii tu…. să-i împarți în buni și în misei….
Cred că speculațiile la bursă ale marilor hedge fonds (Panama Papers, insulele de tot felul fără impozite) și ale marilor bănci sunt sursa și cauza număru unu ale dezastrului deschris „literar” de autor. Nu numai Jean Stieglitz un comunist elevețian bătrîn (admiră Cuba și Che Guevera) se poziționează anti- capitalist, anti- sistem (textul autorului e pe înțelesul tuturor… naționalismul, Front National / Marine Le Pen ..). Ritmul speculațiilor la bursă e îngrozitor, volumul transacților e de 10 ori mai mare decît PIB al unei țări / al lumii. Intr-o lună se vînd- cumpără tot atîtea derivate & pariuri & hîrtii speculative fără valoare-acoperire cît e produsul BIP al unui an. Cum să se acopere pierderile speculative de 10 ori mai mari din valorile reale ale PIB pe un an ( de 10 ori mai mici)? La ora actuală BCE Frankfurt cumpără 1500 miliarde Euro hîrtii de stat fără acoperire ale statelor EURO amenințate de faliment (Grecia cu 300 miliarde Euro datorii de stat). Jocul se termină odată cu … Italia, peste 110 % datorii de stat, în Franța sunt 96,7 %, după arte TV recent, ….. cu falimentul băncilor italiene. Cînd? Vom afla mai curînd decît credem. Criza continuă la nesfîrșit?
Impozitul de 1% pe fiecare speculație la bursă cu derivate & alte porcării, numit TOBIN- impozit, e refuzat de mult timp de elita de politicienii „globalizati”. Dobînziile zero la BCE (recent prelungite) nu sunt altceva decît timp cumpărat în detrimentul micilor conturi ale angagaților (0,5 % pentru bani economisiți pe contul bancar și 2 % inflație proclamată ca țel de BCE… ce porcărie…).
Cît timp mai merge așa (clește) cum descrie „elegant” autorul?