DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Alb-negru, pe fundalul imaginilor

Construiesc o situaţie: în condiţiile în care şi literatura, dar şi filmul n-o fac decît cel mult filtrat, indirect, temporal, arta contemporană pare a se fi decis (se vede nevoită) să-şi asume responsabilitatea de artă-lider, de artă-cheie, de artă-cod şi de artă-mediu şi să ia, cum se spune, taurul istoriei de coarne: s-a angajat, de ceva timp (mai cu seamă în Est, mai cu seamă în România, mai cu seamă la Cluj – dar nu numai), într-un proces metadiscursiv de confruntare cu istoria recentă prin imaginile deopotrivă oficiale şi intime (neaşteptată izbîndă a propagandei!) ale acesteia, prin intermediul cărora aceasta riscă să se scrie şi, în continuare, să se fixeze. Degeaba arhive, degeaba istorie şi istorici, degeaba text şi naraţiune, imaginile şi remanenţa, inerţia imaginilor contează, decide, şi nici nu ştim cînd o banală imagine de presă sau de manual devine, brut, fără transfigurare, nu numai imagine mentală, prin interiorizare ca stereotip, ci şi, prin transpunere şi „ridicare în grad“ şi „la putere“, pur şi simplu schemă intelectuală şi perceptivă, grilă de decodare (parcurs care ar putea fi numit, parafrazîndu-l pe Michel Foucault din Cuvintele şi lucrurile cu al său „dublet empirico-transcendental“, dublare epistemico-epistemologică). Bătălia imaginilor e dură, titanică, prometeică. […]