DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Art Encounters (2). Efectul de auto-contextualizare

Aşa cum începusem să spun încă de săptămîna trecută, senzaţia persistentă pe care ţi-o induce prima (să sperăm) ediţie a Art Encounters – care, în ciuda formatului declarat, este altceva decît o bienală sau un tîrg: un mixt, in-forma cea mai potrivită pentru actuala lume a omogenizării în indistinct (sub supremaţia „designului total“, cum îl numeşte Hal Foster, adică tocmai supra-tema conferinţei mele de la Timişoara) – este că arta contemporană românească a atins, graţie tuturor generaţiilor de artişti, dar şi eforturilor pasionate ale cîtorva curatori, galerişti şi experţi-animatori-mediatori (uneori reuniţi-confundaţi în aceeaşi persoană), un prag „critic“ al calităţii şi consistenţei, şi se pregăteşte să treacă în altă etapă, aceea a identificării de sine, încercînd, altfel spus, să se auto-centreze, încercînd să se prezinte pe piaţa externă, în cîmpul global, nu doar individual, punctul, ci compact, auto-organizat, auto-constituit. Pe scurt, părerea mea este că Art Encounters reprezintă un semn de maturizare a pieţei şi a cîmpului artei româneşti. Unul dintre meritele unei astfel de „compactări“ auto-constituante este că artei contemporane româneşti i se poate decela mai uşor „chipul“, i se pot citi mai lesne trăsăturile dominante specifice. Adunate laolaltă, lucrări şi proiecte binecunoscute, deja, observatorului atent încep să vorbească mai […]