DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Bucureşti, oraş închis (temă electorală)

Titlul acestui articol face o evidentă trimitere la acela al celebrului film din 1945 al lui Roberto Rossellini, Roma città aperta, şi mă face deja melancolic: Bucureştiul este un oraş, fabulos ca orice mare oraş (singurul mare oraş al României!), care îşi aşteaptă încă filmul. Sau poate, de fapt, ca să-şi merite filmul, ca să poată deveni epopee cinematografică, el este un oraş care îşi aşteaptă cetăţenii. Da, Bucureştiul îşi aşteaptă cetăţenii. Şi, pe de altă parte, ca să fie clar, cuvîntul închis, tot din titlu, are nu una, ci două semnificaţii, chiar opuse: o semnificaţie de fapt, pasivă, reală, accidentală, cealaltă de drept, ideală, voliţională, dezirabilă, îndemn pentru acţiune. Bucureştiul este un oraş care este închis într-un sens şi trebuie să fie închis în alt sens. Aşa cum scriam şi în ultimul articol din 2015, după tragedia din clubul Colectiv, centrul Bucureştiului se goleşte, pur şi simplu se închide, este evacuat. În centrul său, care este şi un centru, nu numai simbolic, ba chiar aglomerat simbolic, al României, Bucureştiul devine, conform legii, un oraş mort, pustiu, părăsit. O lege în sfîrşit aplicată! Nu ştiu dacă „era nevoie să moară oameni ca să pice un guvern“, cum într-adevăr cam problematic […]