DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Cavoul Vuitton-Gehry al artei

Poate unora le place aşa, mie nu mi-a plăcut. Din păcate, cei cu care sper, cu care îmi fac iluzii că mai alcătuiesc un „noi“, un subiect colectiv, un emiţător-receptor colectiv, o comunitate de simţire şi gîndire par a deveni pe zi ce trece tot mai puţini şi mai înfrînţi istoric. Capitalul a învins din nou, pentru o vreme fără orizont, şi domină părînd a-şi fi atras de partea-i un aliat, oarecum nesperat, de ultimă oră: generaţiile tinere care, brusc, au înclinat definitiv balanţa demografic-stilistică, decizînd tonalitatea noii epoci, oribilă. Cui scriu, cui să mai scriu atunci? Cui să mai scriem? Nouă înşine, ca în interiorul unei reţele cu circuit închis dintr-un sanatoriu? Mi-ar plăcea să fiu citit în afara azilului istoric în care m-am trezit internat, în care nu ştiu ce-ar fi trebuit să facem şi ce-am fi putut face ca să nu fim închişi. Dar nu sînt sigur că grimasele noastre (care „noi“?) mai interesează pe cineva. Tocmai de aceea le expun tot mai fără fard şi mai fără stil. Din afara istoriei, din afara stilului (stilurile sînt istorice). Am vizitat recent (în deplasarea la Paris cu ocazia participării, despre care am relatat pe scurt săptămîna trecută, la […]