DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Citesc şi dau mai departe: marea alianţă

  • Recomandă articolul
Am citit de curînd, şi simt că trebuie să „dau mai departe“, adică să semnalez, să „împărtăşesc“, aşa cum tehnoteologic se spune azi (de parcă hipermodernitatea tehnicii n-ar face, de fapt, decît să împlinească taina creştinismului: şi poate că asta şi face!), o cărţulie, o broşură (162 p.) intitulatăQue faire?, reluare, repetare, mai mult decît simplă aluzie, a celebrului Ce-i de făcut? al lui Lenin, din 1902. Toată lumea s-a întrebat, de atunci încoace, de-a lungul întregului secol al XXI-lea, „Ce-i de făcut?“. Sau, de fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, NU s-a întrebat, cei mai mulţi dintre înaintaşii noştri, mai mult sau mai puţin direcţi, au decis, înainte să se întrebe, răspunsul a premers, hotărît, orbeşte, întrebarea, au ştiut ce au de făcut fără să-şi pună această întrebare care, iată, cel puţin metodologic, premersese, filozofic, la Lenin, răspunsul (chiar dacă, retoric, îi succedase). Nu poţi să ai răspunsuri fără întrebări, nu poţi să ştii înainte de a afla, nu poţi să afli fără a cerceta, adică, fie şi strict procedural (ceea ce înseamnă, de multe ori, pur retoric), fără să te întrebi: Ce-i de făcut?   De-a lungul întregului secol al XX-lea, cei mai mulţi dintre noi am […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }