DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Neo-islamo-liberalism

Noneroul-narator anonim, deci generic, al romanului Supunere (nu Supunerea, aşa cum greşit am tradus în articolul de săptămîna trecută, iar lucrul se va dovedi, veţi vedea, important) de Michel Houellebecq, este un adevărat „erou al timpului nostru“: se supune (aproape) fără a i se impune, sau cel puţin nu într-un mod (imediat) violent, pentru plăcere, dacă nu din plăcere. Deşi în jurul lui apar urme de înfruntări şi chiar de execuţii armate, el trece literal mai departe, peste şi pe lîngă ele. Una dintre „cheile“ de lectură (sau măcar de acces) ale acestui roman mi se pare a o constitui faptul că naratorul este un universitar umanist, literat, filolog, specialist sorbonard în… Huysmans, căruia îi urmăreşte, discută şi reface (negativ, ratat) evoluţia de la – atenţie – naturalism la catolicism, de la romanul „ştiinţific“ la credinţă, totul sub semnul evident al decadentismului. Căci şi romanul lui Houellebecq este unul ne-literar (sau de-literar), menit a displăcea sufletelor endogam literare, un roman „ştiinţific“, mai exact un foarte abil dispozitiv narativ-ideatic, aşa cum ar trebui să fie, dincolo de actualul mit ideologic al „poveştii“, orice roman, romanul în genere. Romanul lui Houellebecq este, aşadar, mai aproape de „ilizibilul“ şi „neplăcutul“, „neliterarul“ Zola, iar […]