De la jurnal la (auto)fictiune

„Se poate imagina o autobiografie in suita, cu mereu alte variante, in fiecare piesa inchisa accentul cazind pe o alta intimplare, din intimplarile istoriceste aceleasi.“ (M.H. Simionescu) Pentru membrii Scolii de la Tirgoviste, in ipostaza lor de autori de jurnal, e mai important sa produci o opera viabila estetic decit sa arhivezi trecutul pentru uzul posteritatii. Jurnalele lor nu mai au nimic in comun cu cel profesat in anii ’30, à la manière de Gide, pentru simplul fapt ca autenticitatea nu mai e miza fundamentala, nu mai e deloc o miza, as spune. in consecinta, evident ca dispare curiozitatea implicata indeobste in lectura unor astfel de texte, din moment ce lipseste nu „senzationalul“ – de el nici nu poate fi vorba aici –, ci chiar miezul moale factologic care sa ne faca sa citim, fara dubii, aceste texte ca pe niste autobiografii. Fireste ca exista destule elemente de autobiografie in scrierile lor, in doze si sub travestiuri care mai de care mai neobisnuite (nebanuite), dar ele apar tot ca rezultat al binecunoscutei miscari de identificare a vietii cu literatura. Pactul autobiografic functioneaza corect, e drept, dar finalitatea nu e tocmai… autobiografica: textele amesteca arte poetice, insemnari de lectura, judecati de […]