De la New York la Viena, prin Londra și Paris

  • Recomandă articolul
Am citit multe mărturii, confesiuni, amintiri, povești, explicații și teorii despre cum se scrie un roman. Mulți scriitori (autori de romane) au dat analize remarcabile, ca și diverși profesori și critici literari care, fără să scrie nici un roman, au oferit, la rîndul lor, texte la fel de judicioase. Mi-au venit aceste gînduri tocmai cînd voiam să comentez și eu – fără să fi scris la viața mea nici măcar o povestire – romanul unui autor american, Jonathan Dee. Despre care nu știam nimic pînă de curînd. Cartea lui, pe care o am pe birou, se numește Privilegiații (Editura Litera, 2016, traducerea din limba engleză și note de Mirela Acsente). Pe coperta a patra se men­ționează că autorul a primit un premiu (necunoscut mie), Prix Fitzgerald, și a fost nominalizat la Premiul Pulitzer, ambele pe 2011 (romanul apărînd în SUA, în 2010). Naiba mă pune să caut pe net ceva legat de autor înainte de a citi romanul și după ce am parcurs cîteva cuvinte de pe coperta a patra! Nu ai cum să le eviți, mai ales dacă sînt extrase din articole publicate în The Washington Post sau The New York Times Book Review, chiar dacă la sfîrșitul lecturii […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }