De la spectatorul vrăjit la spectatorul acuzat

Întîlnirile Internaţionale de la Cluj“, ajunse la a patra ediţie în octombrie 2014, s-au impus oarecum de la sine în cotidianul meu cultural. Ele erau legate, prin intermediul unor invitaţi comuni, de evenimentele literare de la „Festlit“ şi de la „Fes tivalul Internaţional de Carte Transilvania“.Am avut, astfel, ocazia să experimentez o conectare diferită la real, într-un soi de banchet teatral desfăşurat de-a lungul a cîtorva zile, în care am văzut şase spectacole dintre cele zece reprezentate la Teatrul Naţional din Cluj, în perioada 8-12 octombrie. Am intrat în rolul de spectator şi de potenţial cronicar de spectacol cu o abordare hedonistă, imaginîndu-mi că este uşor să scrii despre ceva care te stimulează şi te „vrăjeşte“, suspendînd temporar percepţia obişnuită a lumii înconjurătoare. Întîmplarea a făcut să încep prin a vedea două piese în aceeaşi seară: spectacolul-invitat al teatrului de la Tîrgu-Mureş, fastuosul Don Quijote, pus în scenă de Mihai Măniuţiu, pe muzica Adei Milea, şi întunecatul Spectator condamnat la moarte al lui Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan. Juxtapunerea acestor reprezentaţii foarte diferite m-a împins să chestionez postura de spectator şi relaţia pe care autorul, respectiv regizorul unei piese, doreşte să o creeze cu publicul său.   Montarea […]