DE RECITIT. Cîteva cuvinte despre muncă

Să scriu un articol? Este ceva atîta de nou, atîta de straniu pentru mine, care mînuiesc cuvîntul cu atîta neîndemînare, încît îmi vine să cer iertare cititorilor pentru îndrăzneala mea. Am speranţa însă că aceşti cititori – dacă se vor găsi persoane destul de răbdătoare pentru a-mi suporta proza – vor avea în consideraţie că e prima mea încercare de felul acesta (probabil şi ultima), că n-am făcut niciodată literatură etc. Şi acum, după acest fastidios dar necesar preambul, încep: nu voi vorbi aci despre muzică, deoarece muzica vorbeşte ea singură despre dînsa, dar voi spune cultul meu pentru marele factor vital: munca… munca pacientă, zilnică, susţinută în aşa fel încît să nu mai fie o sforţare, ci o plăcere utilă. Dar şi chiar dacă n-ar fi utilă, nu e destul, oare, ca munca să-ţi dea ţie, muncitorule, sentimentul că nu ţi-ai pierdut timpul într-o faptă înjositoare sau care te duce la prăpastie? – ori că nu ţi-ai pierdut timpul nefăcînd nimic, ceea ce-ţi aduce tîmpeală şi plictiseală? Cîte facultăţi preţioase nu se tocesc prin faptul că, din lipsă de voinţă, au rămas neîntrebuinţate? Este adevărat că, pentru a învăţa să munceşti, trebuie la început mari sforţări de voinţă, însă treptat, treptat, munca devine o astfel de necesitate zilnică, încît nu numai că nu e nevoie de […]