DE RECITIT. George Enescu

Dacă cititorul îşi poate închipui un om cu o minte enciclopedică, o minte care nu uită niciodată nimic din ce a auzit, a citit ori a văzut în decursul vieţii, un om în stare să-şi amintească instantaneu şi să interpreteze în modul cel mai incandescent cu putinţă orice lucrare de la Bach şi Wagner pînă la Bartók. Dacă cititorul ar putea să-şi închipuie mintea aceea îngemănată cu inima cea mai generoasă şi mai lipsită de egoism din cîte pot exista într-un om cu o înfăţişare nobilă şi frumoasă, cu un chip romantic însufleţit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cînta la vioară ori la pian şi mai cu seamă atunci cînd compunea, imaginea tot n-ar fi completă. Un om plin de umor (şi un caricaturist foarte amuzant), precum şi un filozof cu o gîndire profundă, familiarizat cu limbile şi literaturile din Europa şi Anglia. Un om pătruns de cele mai nobile forme ale cavalerismului şi iubirii pentru pămîntul natal. Acesta ar fi profesorul pe care l-am avut de la vîrsta de 11 ani, necurmat timp de doi ani, apoi din nou, timp de cinci ani, iar după aceea, cu intermitenţe, de-a lungul anilor în care ne-a […]