DE RECITIT. Intelectualii

Intelectualii! Iată un soi preţios de cetăţeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plînge. Slavă Domnului! Avem destui.   Odinioară, intelectualii, mult mai puţini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei preţioase secte era la cafeneaua Brofft – singura rimă posibilă la moft – peste drum de Capşa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de Bucureşti. Acolo – precum odinioară muzele în Parnas – se adunau intelectualii spre a-şi împărtăşi înaltele cugetări şi inspiraţiuni, gustînd un fel de ambrozie, compusă din puţin lapte, puţin „jvarţ“ şi puţin zahăr, şi numită în limba vulgară „capuţin“. De aceea, profanii invidioşi, cari nu erau admişi să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceştia: „capuţinişti“, de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, ştiinţe s-a numit „capuţinism“. Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuţinismului şi capuţiniştilor.   Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mîndriei excesive a intelectualilor, a început să-şi piarză încetul cu încetul clienţii, cari consumau altceva decît capuţin. Ar fi lucru oarecum explicabil: omul inferior se găseşte foarte strîmtorat într-o atmosferă […]