DE RECITIT. Murti-Bing

În anul 1932, la Varşovia apăruse o carte bizară. Era un roman în două volume intitulat Nesaţul. Autorul lui era St.I. Witkiewicz, filosof, pictor şi scriitor. Această carte, probabil ca şi romanul anterior, Adio toamnă!, nu putea să se bizuie pe un număr mare de cititori. Limbajul folosit de autor era dificil, plin de cuvinte noi, pe care Witkiewicz singur le crease; descrierile de scene erotice şocante se învecinau cu pagini întregi de discuţii despre Husserl, Carnap şi alţi teoreticieni contemporani ai cunoaşterii. Mai mult, nu totdeauna se putea delimita seriozitatea de clovnerie, iar tema părea a fi o pură fantezie. Acţiunea romanului se petrecea în Europa, mai concret în Polonia, într-un moment neprecizat din trecut, care putea fi amplasat la fel de bine în prezent, adică s-ar fi putut petrece în anii ’30, ’40, ’50. Mediul prezentat era acela al muzicienilor, pictorilor, filozofilor, al aristocraţiei şi al ofiţerilor superiori. Întreaga carte nu era altceva decît un studiu al descompunerii: muzică aiurită bazată pe disonanţe, perversiuni erotice, consumul generalizat de droguri, rătăcirea gîndurilor ce-şi căutau zadarnic un sprijin, pervertirea falsă la catolicism, afecţiuni psihice complicate. Toate acestea se întîmplau în momentul cînd se spunea că civilizaţia occidentală este ameninţată şi […]