DE RECITIT. Prefaţă la ediţia a cincea a „Vieţii la ţară“

Cel ce scrie aceste rînduri este un om căruia Dumnezeu i-a dat dureri şi bucurii personale ca la toţi muritorii, dar care a avut marele noroc de a fi trăit o viaţă întreagă hrănind un dor, şi de a se apropia de sfîrşitul vieţii cu dorul împlinit. Timp de 40 de ani am suspinat după Transilvania; timp de 15 ani am trăit la Roma, adorînd pe Traian; timp de doi ani am făcut parte din parlamentul României Mari, în care am lucrat alături de fraţii noştri din Ardeal şi Banat, din Bucovina, din Basarabia, la consolidarea frumosului nostru stat, „Dacia Traiană“. Fie ca tinerii scriitori să priceapă cît de mare este farmecul ce stă ascuns în simţimîntul „patriei” şi cîte emoţiuni artistice, de o rară puritate, pot încolţi în sufletele celor ce îşi iubesc ţara. De la ultima prefaţă, adică din decembrie 1914, pînă astăzi, au trecut 7 ani. Ce desfăşurare de groaznice evenimente! … cîte dureri! … ce neînchipuită plăzmuire de atrocităţi! … cît sînge vărsat! … cîtă umilinţă şi cîtă disperare! … Şi, deodată, soarele biruinţei!   Se poate epopee mai vrednică de a fi transmisă urmaşilor?! Pentru aceasta însă, trebuie să înceteze literatura sublocotenenţilor de pe front, […]