De Ziua Europei, o „exorcizare“…
- 11-05-2004
- Nr. 220
-
Ion Bogdan LEFTER
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Trecut, prezent, viitor In noaptea de 9 mai, timp de circa o ora, la finalul Zilei Europei, Bucurestiul a fost gazda unui eveniment cu totul iesit din comun: sub titlul À contre nuit (joc de cuvinte care n-a putut fi prins in traducerea pentru publicul romanesc: Lumini in noapte), artistul-pirotehnist Pierre-Alain Hubert a „pus in scena“ (daca expresia e potrivita in context) o colosala desfasurare de lumina, culoare si sunet la Palatul Parlamentului, cu muzica, proiectii pe fatada si jocuri parca nesfirsite de artificii inconjurind locul si proiectindu-se in inaltul negru al cerului. Un spectacol magnific, un happening de mare anvergura, justificind genericul intregii actiuni: L’Europe des lumière. Organizatori: Ambasadele Frantei si Germaniei la Bucuresti, cu sprijinul autoritatilor romanesti si al unor companii franceze si romane. „Filozofia“ proiectului a fost detaliata in textul de prezentare redactat de catre Ambasada franceza (si publicat in numarul trecut al Observatorului cultural – v. p. 19). Intelegind sentimentele ostile ale romanilor fata de enorma cladire, colegii nostri occidentali au fost atrasi de procesul de convertire intr-un liex de mémoire (cu expresia binecunoscuta a lui Pierre Nora), un „loc al memoriei“ sau „loc memorial“, un topos depozitar de semnificatii ale trecutului, succesive, suprapuse pe masura […]