Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Debuturile în poezie din anul 2015
- 08-01-2016
- Nr. 804
-
Şerban AXINTE
- Actualitate
- 2 Comentarii
Anul 2015 a fost bun pentru poezie, dacă ne gîndim la cărţile publicate de poeţi consacraţi precum T.S. Kasis, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Teodor Dună, Moni Stănilă sau Robert Şerban. Debuturile sînt şi ele onorabile, deşi, comparativ cu alţi ani, nu au aceeaşi consistenţă şi nu aduc în mod frapant o perspectivă de înnoire a poeziei. În ceea ce-i priveşte pe autorii pe care îi voi comenta aici, am procedat la o selecţie drastică. S-au remarcat mai mulţi tineri scriitori, printre care Andrei C. Şerban, Mădălina Grosu, Răzvan Pricop, Aura Maru, Roxana Cotruş, Maria Pilchin, Ionelia Cristea, Octavian Perpelea, Alexandra Văcăroiu, Victor Ţvetov, Alexandra Turcu, Ana Donţu ş.a. M-au interesat, însă, doar aceia care au în mod clar o anumită disponibilitate de evoluţie, care prezintă toate datele de a se autodepăşi în cărţile pe care le vor publica în viitor. Acesta este sistemul meu de selecţie în cazul de faţă. Self made woman Mădălina Grosu (n. 1994) s-a afirmat înainte de debut, prin numeroasele premii pe care le-a cîştigat la diferite concursuri de poezie. Cartea ei, Oameni pe Gheaţă (Editura Vinea), confirmă aşteptările şi încrederea învestită în autoare de mai multe persoane, printre care se numără şi mentorul ei Gheorghe […]
citesc, mă bucur cu fiecare debut reușit, literatura nu moare și nu se predă
O panoramă critică bună a debuturilor anului 2015. O prefer pe Paula Erizanu, de exemplu, în fața Mariei Pilchin, iar volumul lui Andrei C. Șerban, „Coregrafii” (nu „Grafii”), mi se pare un volum cel puțin dezamăgitor, mai mult o caricatură ermetistă a minimalismului actual decât un autentic experiment postuman a la Gabi Eftimie sau val chimic. Volumul puțin mediatizat al lui Sebastian Big, „Vată de sticlă”, mi se pare a fi debutul anului – sau, cel puțin, volumul cel mai radical și mai coerent, așa încât s-ar putea spune că „nu este poezie”. Dacă ar trebui să rămânem în zona „poeziei” indubitabile, pariez cel puțin deocamdată pe Alexandra Turcu.