Decalog sentimental în inima Festivalului

  • Recomandă articolul

Iliada

Pentru că tema Festivalului sibian a fost anul acesta „Iubirea“, și chiar ni se cerea mai multă iubire, more love, pentru că e imposibil să îmbrățișezi totul, vă propun un itinerar subiectiv și incomplet, un soi de decalog sentimental sau de mai multe ori cîteva iubiri cu un coup de foudre final, unde zeii din Olimp și-au făcut datoria.

Am iubit de la bun început ideea unor spectacole la frontiera dintre genuri, teatru-dans, teatru și circ, proiecții video și chiar efecte speciale, multimedia, semnate de tineri creatori. Aglaja, prezentată de Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu“, este o adaptare după două romane de Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă și Raftul cu ultimele suflări. Radu Afrim descoperise  acum cîțiva ani potențialul dramatic excepțional al primului roman, spectacol pe care nu l-am văzut, dar port amintirea încîntată a unui alt spectacol jucat la Avignon în off acum cîțiva ani, sub titlul Păpușile mele au slăbit mult, ele nu înțeleg limbile străine, al unei companii din Strasbourg, Les Acteurs de Bonne Foi, și care visa să aducă spectacolul în România. În Aglaja, pusă în scenă de Ștefan Lupu după o adaptare a Alinei Petrică, cea care joacă și rolul titular, se vorbește despre circ, o lume de culori și clovni triști, de acrobați și corpuri superbe, unde moartea așteaptă la capăt de drum și unde copilul-fetiță nu va mai avea timp să crească, un pic ca băiețașul din Toba de tinichea a lui Günter Grass. Universul miraculos al circului este un fericit prilej pentru regizorul coregraf și interpret, pe care l-am descoperit în Zic-Zac, Ștefan Lupu, să „jongleze“ între imagini și genuri. Toată echipa are o extraordinară disponiblitate, mișcare, dans, cuvînt. Spectacolul se dechide și se închide cu o proiecție, imagine chaplinescă a ghetelor pe un drum pierdut în zare, semn al eternului vagabond sau al drumului spre neființă pe care va păși eroina, alături de uriașul cu labe de urs și cioc de vultur, urcat pe catalige. E una dintre măștile Morții, ce apăruse deja în dansul sălbatic în jurul mor­ții Mătușii, dans din veghile mortuare sau dansul ritual al măștilor din Nerej. Un spectacol puternic, total și pasionant.

Tot un spectactacol la frontiera între genuri a fost și All over your face al tînărului Botond Nagy, creat la Reactor de creație și experiment din Cluj. E mai degrabă un colaj, un discurs scenic pe cale să se construiască, cîteva gesturi rapide aruncate în fața publicului și care aduc un univers scenic și plastic inventiv, adesea violent, cu trei interprete pline de energie și har. Botond Nagy își definește spectacolele ca nișe instalații tehnopoetice in your face. Și, tot el o spune, „fără multă garnitură filozofică“. Deocamdată, căci, printre efecte stroboscopice și multe fumigene, se strecoară ca o șoaptă o neliniște și o sete de altceva, o căutare evidentă.

Vangelo sau Evanghelia, de Pippo Delbono, e un alt spectacol pe care l-am iubit pentru că și el trăiește din iubire. Și pentru că mama sa, pe patul de moarte, i-a cerut să facă un spectacol despre Evanghelie, Pippo povestește sau reia a sa manière scrierea sfîntă. Demersul îmi  amintește filmul lui Bunuel La Voie lactée, o istorie a blasfemiei sau a ereziilor. Dar la Delbono nu e vorba de asta, este un refuz al instituției Bisericii catolice, și nu al spiritualității. El se declară budist, religie sau filzofie al cărei precept suprem este compasiunea. Vangelo prezintă o istorie a patimilor lui Christ, rătăcit în lumea noastră, un bărbat scheletic, cu aerul pierdut și bolnav. O altă manieră de a citi Evangheliile, respingînd toată parada aurită a Bisericii. „Nu sînt revoluționar“, declara el la întîlnirea cu publicul, lumea este cea care a îmbătrînit. Spectacolul aduce galeria de personaje ce-l acompaniază de vreo 30 de ani, marginali sau siluete și figuri ieșite dintr-o curte a miracolelor. El însuși intervine cu un discurs revendicator, citește, se explică și mai ales dansează, amețitor, pe scenă, într-un ritm ce nu-i taie totuși răsuflatrea. Autobiografie și Istorie în implicațiile ei cele mai recente se amestecă, se topesc una în alta. Pippo Delbono caută o altă formă de spiritualitate, vorbește cu nostalgie despre epoca tinereții sale, cînd important era să iubești, puțin conta pe cine. Vorbește de­spre problema migranților, integrați în acest discurs despre adevăratele valori creștine într‑un mod extrem de simplu, de copleșitor,  pe care nu l‑am mai întîlnit la nimeni: pe un ecran uriaș sînt proiectate chipuri de fugari ascunși într‑un lan de porumb, veniți din Siria, din Africa, undeva la granița cu Croația. Aceasta este Evanghelia pe care ar fi urmat-o el, ca răspuns mamei sale, aceea a unui Christ revenit la origini, aproape de oameni și de durerile lor. Evanghelia profană a lui Pippo Delbono, extrem de vie, de provocatare, ca de obicei, e un strigăt disperat pentru mai multă iubire…

Rămînem pe terenul minat al religiei, cu un text despre fanatismul religios ce pîndeș­te societatea noastră și, prin extindere, de­spre orice fanatism: Martiri de Marius von Mayenburg, pus în scenă de Radu Alexandru Nica la Secția germană a Teatrului Național sibian. O criză de pubertate ce ascunde o gravă criză religioasă. Demonstrația lui Mayenburg e implacabilă. Un adolescent ce preia preceptele biblice ad litteram și deraiază complet, în plină neiubire de oameni. Spectacolul lui Radu Nica e simplu, extrem de riguros. Un spațiu scenic – semnat de Mihai Păcurar – ce funcționează ca o mașină de jucat trimite la o sală de sport, la înaltul unei biserici sau la parcul de joacă al copilăriei. Ali Deac, adolescentul perturbat, e rigid, întunecat, o amenințare surdă împinsă pînă la crimă, Iustinian Turcu, prietenul handicapat fizic, victimă inocentă, are o generozitate luminoasă și fragilă.

Bogdan Georgescu a prezentat anul acesta Malpraxis, ultimul element al unei serii create cu studenții la Teatru ai Univer­sității sibiene ce include Antisocial și #minor. În acest ultim element al trilogiei, Bogdan Georgescu își ascunde o vreme cărțile. Pare o comedie ușoară, menită să satisfacă un gust pentru un teatru fără pretenții. Spectacolul se petrece într‑un salon de frumusețe, unde fetele și un coleg gay pălăvrăgesc despre tot soiul de evenimente personale, dezinvolt și cam libere la gură, strecurînd din cînd în cînd aluzii la grijile unei colege cu o fetiță bolnavă. Finalul le trezește brusc, este vorba de cazul bine cunoscut al unui medic a cărui pacientă a murit în urma unei operații riscante. Sentința de malpraxis e aplicată însă întregii societăți românești actuale. De fapt, aici e o capcană: Bogdan Georgescu joacă cu armele acestui gen de teatru „de consum“ pentru a atrage publicul și a-l obliga să asculte un alt discurs. Un alt mod de a face teatru social. Publicul poate alege să plece cu acest avertisment sau să păstreze amintirea unei seri lejere și decomplexate. Un risc, desigur, dar teatrul trebuie făcut pentru toate tipurile de public…

Și Eugen Jebeleanu, și el prezent anterior pe scena sibiană, lucrează cu studenții la Teatru de la Universitatea sibiană. Avantajul pentru școală apare de la bun început, tinerii sînt confruntați cu un alt tip de a face teatru, dincolo de schemele școlărești ale teatrului tradițional. Jebeleanu practică un teatru direct, foarte corporal, dar unde cuvîntul poate aduce partea sa de poezie sau de violență, sub un înveliș aparent banal. Cu Familii, el le-a propus studenților un text, sau secvențe separate care vor interfera în final, pe care îl vrea jucat la rece, la distanță, cu microfoane, într-un spațiu vid, cu rare elemente de decor, construit din proiecții, pereți de lumină și benzi verticale, unde recunosc stilul epurat al Velicăi Panduru. Jebeleanu a scris textul plecînd de la improvizații colective cu trupa de tineri actori. Impulsul a fost dat de discuția în jurul proiectului de lege privind modificarea articolului 48 din Constituția României, privind definiția familiei, și a vrut să chestioneze conceptul de familie în societatea contemporană. Scris după întîmplări reale, privind trei familii pe o durata de trei ani, sau trei modele de microsocietate, Familii, și nu Familia, este un text simplu și puternic, iar spectacolul vorbește fără patos de­spre diversitate și toleranță, o dorință de a discuta despre o actualitate conflictuală, eliberată de izbucnirea din final, dansul fratelui supraviețuitor (Iustinian Turcu) ca o sete nebună de viață, de iubire.

În ultima zi, Iliada lui Homer venită de la Ljubliana, cu Slovenian National Theatre, în regia lui Jernej Lorenci, a fost șocul final și superba amintire cu care am plecat din acest Festival. „Cîntă, zeiță, mînia ce aprinse pe Ahil Peleianul, patimă crudă ce Aheilor mii de amaruri aduse“, în traducerea lui George Murnu, versuri din copilărie pe care le-am păstrat și care m-au întîmpinat din prima scenă… Un platou scenic degajat, cîteva scaune dispuse în jur, cîteva microfoane și instrumente de muzică, ca pentru un concert de jazz, o harpă. Actorii intră, în costume contemporane, primul aed se îndreaptă spre microfon și eroii invocați prind viață pe rînd. Textul e recitat într-o limbă aspră, vocile sînt dure, răsunătoare. În tabăra grecilor ce asediază Troia, Agamemnon e un tip impozant, cu o voce de tunet, Ahile, un superb atlet, cu torsul gol, agresiv, evident mînios, Zeus, un june bărbos și mahmur, ce o încalecă literalmente pe nimfa Tetis, fapt atestat de altfel de toate aventurile sale mitologice, în vreme ce Iunona e o cucoană elegantă și suspicioasă. Zgomotul luptelor intervine obsedant, actorii ating în ritm microfoanele, bubuituri surde, repetitive. Războiul sau măcelul intervine în partea a doua. Un singur atacator, un singur mort, din nou și din nou, mortul se ridică și cade iar…, vocea rapsodului se înalță tunătoare, un cîntec de jale răsună, răscolitor, un cîntec de moarte, o melodie gravă, ce amintește Balcanii și toți morții săi. Patrocle e sugrumat de Hector, ce-l despoaie și-i lasă pe podea trupul gol, umilință supremă. Ahile îl acoperă, se întinde spre el într-o ultimă îmbrățișare, îl ridică și iese cu el în spate. Revine fără un cuvînt, se apropie de Hector, ce se ascunde, chircit sub un scut de metal. Cu o mînie rece, cumplită, Ahile izbește scutul, de sub care se aud gemetele lui Hector, terorizat. O ultimă lovitură, scutul e ridicat și în locul cadavrului lui Hector este adusă o carcasă sîngerîndă de porc, cum atîrnă prin măcelării, în care ceilalți își înfig cuțitele, sfîrtecîndu-l. Toți intonează un cîntec despre moartea ce ne așteaptă pe toți, în engleză, ca o elegie largă și disperată… Un spectacol violent, o încleștare lent construită, repetitivă, ca un dans al morții și al sîngelui, într-o lume virilă și necruțătoare. Iliada, cea mai veche cîntare a unei mînii nestinse, despre șirul de războaie ce mocnesc sub jarul civilizațiilor.

*

Iubire, ați spus Iubire ? Mă întorc aici la o întîlnire la Librăria Humanitas din Sibiu, în cadrul unor lecturi, ciclu organizat de Claudia Domnicar. Mai discrete decît spectacolele din marile săli ale Festivalului, lecturile acestea sînt un laborator, un teren unde se pregătesc spectacolele ce vor veni pe scena Naționalului sibian sau a altor teatre. A fost cazul anul acesta cu lectura piesei lui Olivier Py, Orlando sau nerăbdarea, în traducerea lui Eugen Jebeleanu, care a semnat și regia lecturii și care va semna de asemenera spectacolul, în stagiunea ce vine, cu aceeași distribuție, din toate generațiile, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu, Ali Deac, Marian Mihu, Cendana Trifan și mulți alții. Nu cunosc în literatura dramatică actuală o declarație de dragoste mai puternică, mai copleșitoare făcută teatrului ca acest text. Cînd totul amenință să se prăbușească în jurul nostru, cînd vom risca să pierdem totul, speranța, bucuria, dragostea, ne va rămîne un singur lucru: Teatrul. Iată de ce vom continua să mergem la teatru și să cerem mereu more love.

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }