Deplasarea spre Nord. Descîntece de drum

Şapte ani separă Floarea de menghină, prima carte de poeme a Svetlanei Cârstean, de Gravitaţie, cea de a doua, apărută în această vară. Mai corect ar fi să spun că şapte ani stau între două lungi poeme, căci deşi secţionate în versuri şi părţi atent alese, asta sînt ambele cărţi: corpuri care nu se lasă dezmembrate, organisme care se impun cu o totală coerenţă, chiar dacă au forţa de a se exprima şi fracţionate, în calupuri extrase din întreg. În cei şapte ani scurşi de la apariţia Florii de menghină, cartea care a cules toate premiile importante pe care le poate rîvni un prim volum de versuri, poezia Svetlanei Cârstean s-a dat peste cap de cîteva ori şi s-a transformat în alt ceva decît se citea la început. Nu într-un corp cu o identitate radical distinctă de primul, ci într-o entitate care îşi reclamă propria direcţie, cu forţe şi resurse noi.   S-au spus despre Florea de menghină (şi au spus-o poeţi-confraţi: Adela Greceanu, Mircea Cărtărescu sau Simona Popescu) lucruri care îi descriau cele mai pregnante trăsături, la intrarea în lume. Poetei i-au fost lăudate curajul şi rafinamentul, directeţea şi puterea, i-au fost admirată luciditatea, onestitatea faţă de sine, faptul […]