Despre actualitatea lui Ion D. Sîrbu

În urmă cu vreo două săptămîni, un fragment din romanul lui I.D. Sîrbu, Adio, Europa (publicat postum) a servit drept editorial în Observator cultural. Cele scrise de autorul „exilat“ la Craiova sînt, într-adevăr, atît de relevante în contextul actual, încît pot servi drept editorial în martie 2012 într-un „săptămînal de informaţie şi analiză culturală“. Din păcate, nu am la mine, aici în America, cărţile sale; va trebui să mă bazez pe memorie şi pe gînduri notate pe ici, pe colo în urmă cu cîţiva ani (buni). În special, regret că nu am cu mine acel nemaipomenit Jurnal al unui jurnalist fără jurnal. Dar, dacă i-am lăsat cărţile în biblioteca mea de la Ierusalim, imaginea acestui om plin de sarcasm, dar şi de înţelepciune, de amărăciune, dar în acelaşi timp mereu preocupat şi lucrat de freamătul creaţiei, îmi este mereu prezentă. Într-o scrisoare de la sfîrşitul anilor ’80, Mariana Şora îi scria lui I.D. Sîrbu, plină de admiraţie: „Tu găseşti întotdeauna acel ton autoironic, sau sarcastic, sau colorat de amărăciunea trecută prin filtrul unei filozofii care transpune totul într-o cheie a duhului“ (Traversarea cortinei, Editura de Vest, 1994). „Amărăciune“ şi „sarcasm“ au fost, din păcate, sentimente împărtăşite de mulţi dintre membrii […]